Dorit fără să doară

numai orbit de stâncile începutului vei pleca
vecin al intrării în cercuri
brăzdate de unghiuri ascuţite

învaţă cum se urmăresc frânghiile plăpânde

adormiri şi strigăte în graiul dorit fără să doară

Ceruri deschise

îţi aminteşti uriaşa sculptură
albele ceruri deschise

erau alte vieţi din alte lumi
întru stigmat atinse cu aripa fină
a stilurilor căzute

astăzi pauzele sunt fluide
şi doar cifrele negre ne mai salvează

Lamă curată

din încercuirea visului
vom apropia două globuri unite
apoi arse pe întuneric
în raiul lamei curate

de apă
de carne

Spre învierea naufragiului

pare că altă faţă a luminii se rupe
şi adoră masca limpede
cumplitele genuri fine uneori
când pot să curgă
spre învierea tăcerii
spre învierea naufragiului

cunoaşte-mă doar sub acel astru alungat departe

Scoică nebună

timpul pe muchia nopţii
pentru corpuri iubite la capătul lumii
închis

cu lacrimi care cad abia mâine
cu iele blestemând anotimpurile
cu linii pierdute în spaţii drepte

aşa am ascuns sub o scoică nebună
cea mai frumoasă inimă lovită

Cuvintele se pierd

măcar să plutim graţios şi sincer
în lumea oglinzii

cuvintele se pierd aici
şi nu pot arde lungile coridoare
alunecând peste sângele nostru rece

un soare special
căzut lângă vama îngheţată a mării

Luna neagră

culcă sau mai bine uită
marginea zimţilor albi
ce muşcă doar umbre duble
aşa cum separi vertical piatra veche
lucrată în linişte vie
de luna neagră ferită
necrăpată

urmă şi floare de roşu pe timp de iarnă

coborârea în pântecul cuvintelor ce nu s-au mai spus demult
ca sângele sfinţit sub ochii toleranţi ai bibliotecilor subterane

aici jocul de-a cinstea nu mai contează

lada de zestre gândeşte să te înghită sentimental
picătură cu picătură

gâtul fin de preţios odor sculptat la începutul unuia dintre secole
se retează cu ghilotina suspinului calculat

piaţa publică primeşte lichidul special
care va sătura litere flămânde

într-un plan totul e bine

cărţile se îndoaie plutesc iar se îndoaie
(sunt cele mai profitabile cărţi)

când vrei să uiţi treptele te spală cu tăria aerului dezlegat
din labirintul regiunilor albe

lanţul tăcerii este aproape

urmă şi floare de roşu pe timp de iarnă

semn de carte

o pagină spre seara sublim dansată
(pierdere de sine sau poartă aprinsă)

noi atragem cuvântul în preajma destinului
şi a focului fără sfârşit

pauzele nu sunt bune pentru noua vocală ce va urma
iubirii ascunse în joacă după cărţi (păduri încifrate)

lângă un anotimp iertat
ne vom aminti desenul
pe hârtia caldă

corpul poemului născut
posibil viu

Născut încă o dată

eşti cel mai mai tânăr baron din levant

iubeşti sau doar înconjori
apele curse în vene

arta unei vechi culori
urcă şi calcă pământul
şi iartă
şi alungă
primul semn
născut încă o dată

Bazar baroc

sunt părţi uitate noaptea

curentul viu
care ne-a vrut
într-o toamnă
ascute bazarul baroc
şi cifrul de aer

septembrie
acelaşi 27

Mai sus de sânge

cuvinte singure
sau o zodie de vârf
ca şi când negrul
se poate pătrunde
între zăpezi înalte

ecoul timpului sincer
ascultă piatra
sau visul rece
sau punctul încheiat
mai sus de sânge

Târziu

după acelaşi colţ
uită luna cea mai albă
pierdută pentru a fi curată
ca vântul
ca unghiul aruncat

un glob ce pluteşte încet
bine vărsătoriu

ca ieri fii viu
aşa cum trăim
viaţa loviturilor
vărgate
de iarnă

Un vis peste altul

roşu pe negru stau
într-o jumătate
fără limpezimi
pe ape mari
neiubite

să nu mai rupi
acest pământ
unit lângă cer

cuvinte sărutate
trupuri vii
un vis peste altul