Octavian Mihalcea – „Bestii şi basme”, versuri
Citesc un volum proaspăt de versuri, semnate de Octavian Mihalcea: „Bestii şi basme”/ „Brutes et contes bleus”, Editura Eikon – Cluj-Napoca, 2014. O ediţie bilingvă – versuri în limba română şi în franceză. Prima copertă şi ilustraţiile sunt semnate de Alex Ivanov, „unul dintre cei mai importanţi ilustratori de poezie şi poet”, cel care a provocat poeţii să scrie DUPĂ desenele sale („la câtă poezie bună şi tare am reuşit să mestec, am ajuns să nu mai am dinţi”, spunea artistul la un vernisaj la expoziţia sa „Mahalaua din capul meu”). Ivanov ne oferă şi acum un echilibrat desen în pastel pentru coperta I, desene şi laviuri de mare fineţe în interior! Iar fotografia autorului, de pe ultima copertă, este făcută de Dan Călin – şi cu aceasta ne facem datoria faţă de echipa care a „îmbrăcat” volumul pentru ochii cititorilor. Trebuie menţionată şi traducerea, în limba franceză, semnată de Ioana Trică.
Mă bucur să îl văd menţionat ca editor, alături de poetul clujean Vasile George Dâncu, pe neobositul globetrotter (ei, nu chiar „globe”, dar măcar „country”, da) Valentin Ajder, directorul editurii Eikon, „motorul” Festivalului naţional al cărţii Axis Libri, de la Galaţi, de atâtea ori prezent la Saloanele literare Axis Libri de la „Biblioteca judeţeană „V. A. Urechia” cu zeci de cărţi aduse în spate tocmai la Galaţi de la editura sa din Cluj.
Dar legături cu Galaţiul are şi autorul versurilor de faţă, Octavian Mihalcea, care primea anul trecut, tocmai aici la Galaţi, Premiul pentru cronică literară al revistei „Dunărea de Jos”! Mai mult, el a publicat tot la Galaţi, acum doi ani, un volum de poezii la Fundaţia Culturală Antares.
Despre tânărul (este născut în 1976, în Bucureşti) autor până acum a patru volume de versuri deja publicate la edituri serioase din ţară – „Bărbatul artei sângerează fluturi” – Societatea Scriitorilor Militari, 2004, „Flagel” – Editura Tritonic, 2008, „Epicriza” – Editura Semne, 2011 şi „Poezii” – Editura „Antares”, 2012 ştim că a fost inclus şi în câteva în antologii: „Sentiment latin/ Sentimento latino (poeţi români, poeţi napoletani)”, scoasă de Societatea Scriitorilor Militari în 2004, dar şi cea din 2009, în antologia „Nume şi cărţi” a Editurii Rafet, 2009, precum şi în cea numită „Poezia şi înţelepciunea cărţii”, Editura Militară, 2010, dar şi în „Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani”, Editura ARC, 2012. Deci, după un „export” de literatură, cu pătrundere în zona italiană, iată că acum poetul se îndreaptă spre zonele francofone. Un efort salutar!
Regretatul poet Mircea Brăiliţa, autorul, printre altele, al volumului „Poezii arse de vii”, frate de edituri şi antologii cu poetul Octavian Mihalcea (poetul dispărut constata cu emoţie că iniţialele tânărului dădeau cuvântul OM…) este prins pe ultima copertă a volumului de faţă cu o succintă întâmpinare: „Octavian Mihalcea, ştiind că poate să piardă (ce poet important nu ştie că poate să piardă?), apucă decis dalta sublimă şi ciocanul celest pentru a rupe din stânca Poeziei.” Potrivită imagine, căci poetul nu „sculptează” la modul cuminte şi limpede, până la statuie, basorelief sau inscripţie, ci face semne şi încrustaţii, creează mici peisaje petrificate din „piese” naturale, aşezate după înţelesuri sofisticat ascunse. În general, are o poezie cu „tuşe” scurte. Presărată uneori cu simbolismul unor descrieri gotice: „către toate porţile sacre ce au curs în beznă/ către toate corăbiile scufundate în zorii/ nunţilor de fier/ către toate focurile trudind pe maluri/ mişcătoare// acest oracol al oglinzilor înveninate cu aur/ această dezgolire îngropată în ploaie/ pe malul ud se fabrică vise (citez complet din ireproşabilul poem „Visele se fabrică”). Sau, muzical şi simbolic: „muzica valului topeşte albastrul în albastru” („Voiaj”). Mesaje încifrate, parcă răsucind de două ori cheia în cifrul simplu – „direcţia modifică dubla/ ieşire din corp/ egală cu astrul căzut/ în visul lui Gerard”, urmat însă de un superb „spânzură-mă de foc” şi imagini puternice: „aşteaptă jos drumul Orientului/ întregit cu întuneric/ sau unicul templu clădit/ afară din lume” (Visul lui Gerard). Poemul poate fi şi din „strofe” mici, cu tuşe ca de haiku, tăvălit prin praf de aur antic: „pentru cărţile vecine/ închise aripi vechi/ auguste ploi/ rău vorbesc” („Rădăcini”). Ori o mecanică a gândului, în „gestul poate înnopta la infinit/ îndoire peste ramele respiraţiei” („Trebuia să te îneci”). Sau: „pe drum sunt bestii şi basme/ mâine vor curge râuri triste/ prin venele pietrelor noastre”, unde autorul construieşte un fel de istorie geologică viitoare şi o mitologie succintă (poezia „Bestii şi basme”). Tulburător scris: „învaţă-mă să muşc apele verzi/ aşa cum îi place semnului tău”, din păcate urmat de un cam minuţios „transmiterea poate să înceapă după/ multe pauze neacoperite/ cu efect întârziat sigur sărat” („Transe de noapte”). Dar e şi aici chestie de gust… Într-o epocă profund tehnică şi voit exactă, poezia nu poate fi cenzurată de şuruburi şi sârmuliţe, dulcele poate însemna şi absenţa amarului şi, cine ştie, poate că şi roboţii bătrâni spun seara poveşti sentimentale în limbaj binar…
Un lucru pe care l-am admirat întotdeauna în creaţiile unor poeţi, întâlnim şi în poeziile acestui autor imagini pe care… le simţi, le vezi şi le guşti parcă: „când nu mai respiră nici plumbul”, „se va apropia încet/ uneori cât mai încet”, ori „fuga dimineţii/ pe ascuns”, sau „doar pluteau cuburi catifelate/ pe când violetul/ plângea fără îngeri”… Superbe titluri, precum „Cele mai frumoase naufragii”, „Am lăsat urme”, ori Se va apropia încet”!
* * *
Scriitorul Octavian Mihalcea este absolvent al Facultăţii de Filozofie în 2000, urmată de un Masterat în Teoria literaturii şi literatură comparată, este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Militari (este bibliotecar la Biblioteca Militară Naţională), un cerc lângă care
s-au adunat cu folos artistic atât poetul Mircea Brăiliţa, cât şi plasticianul Alex Ivanov.
Victor Cilincă
