tag:blogger.com,1999:blog-31421595321024441912024-03-14T16:06:49.013+02:00Octavian MihalceapoemeOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.comBlogger149125tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-7375635508898054402020-02-27T09:09:00.000+02:002020-02-27T09:09:44.958+02:00SUB VIŞINUL CINEI DE ADIO<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhbQXJ7G3M076Ej4MA78xRq4m6HbnvdQYGiyAqxI3u2ohCEl83nGjKe2FVwtYTF8ev4Er68Tfa9HaDTtEtRI4ZHsAItXYwCdDXdTHk9eOc-Mo2LwfZqMqzR2uq-NB5DOKn2t7xasbJZaEI/s1600/Mircea+Brailita.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1500" data-original-width="1000" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhbQXJ7G3M076Ej4MA78xRq4m6HbnvdQYGiyAqxI3u2ohCEl83nGjKe2FVwtYTF8ev4Er68Tfa9HaDTtEtRI4ZHsAItXYwCdDXdTHk9eOc-Mo2LwfZqMqzR2uq-NB5DOKn2t7xasbJZaEI/s320/Mircea+Brailita.jpg" width="213" /></a></div>
Mircea Brăiliţa şi-a dăruit toată cariera sa profesională de psiholog Clubului Sportiv al Armatei, Steaua, (provenind dintr-o familie din Turnu Severin, în care tatăl său fusese medic militar în timpul serviciului şi talentat pictor în aşa-zisul timp liber). Dar secretul său militar, păstrat cu acribie până în momentul pensionării, n-a constatat în cine ştie ce formulă magică de a facilita obţinerea medaliilor glorioase la „uzina de performanţă” a Stelei, ci în aceea că el era un poet excepţional (atenţie, nu-i vorba de cunoscuta gratuitate a termenului, ci de valoarea în sine a poeziei sale). Un poet crescut în vecinătatea lui Nichita Sănescu, şcolii onirice şi prietenilor săi tragici Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea. Să fi ciocnit un pahar de orice cu Nichita sau Gheorghe Pituţ nu i-a fost dat oricui! Din raţiuni necunoscute (la care presupunem şi reticenţa manifestă a tinerei familii, în care apăruse viitorul medic Daniel), Brăiliţa a „abandonat” poezia, cu platoşa ei de nedespărţit, boemia (dar oare cine poate părăsi Poezia? – mai degrabă a „conservat-o” în seiful cu amintiri nedate publicităţii), după ce vreme de 15 ani se lansase în paginile primelor două reviste ale vremii „România literară” şi „Luceafărul”, la ultima obţinând într-unul din ani premiul pentru poezie. Au urmat alţi 15 ani, în care a fost absorbit de munca la club, în special la scrimă, care asigurau baza echipelor naţionale. „Califului” psiholog îi sorbeau sfaturile „cadânele” talentate, inteligente şi expresive din generaţia floretistelor de aur a Laurei Badea şi Roxanei Scarlat (mult mai târziu a venit rândul spadasinelor fenomenului Ana Maria Brânză). Dacă l-aş fi ştiut poet i-aş fi mărturisit că lupta pe planşă între florete reprezintă chiar imaginea poeziei. Amatorul vede aprinderea becului şi evoluţia scorului, dar tăişul armei, secunda tuşei, abilitatea eschivei, ţipătul triumfului sunt trăite doar de mânuitorul floretelor (poetul?!). Ceea ce auzea de sute de ori în juru-i (Allez! En garde!), furat de intensitatea şi neprevăzutul vieţii, nici nu-i dădea prin gând lui Brăiliţa să aplice în cotidian. Nici de dragostea lui faţă de aleasa inimii din nordul moldav, de un intens patetism, nimeni n-a avut habar. Dar Soarta (grea arta de a gestiona Soarta) avea să-i pregătească lovituri, pe care Brăiliţa nu le-a putut para (unde să găseşti psihologul care să-l consilieze pe acest aplicat psiholog, lansatorul în Sport XXI al ineditei rubrici de psihosport?). Îl vor părăsi băiatul cu familia în Nebraska, iar apoi, lovitură de brand...Brânduşa însăşi; în vreme ce prietenii din prima linie literară demult erau în eternitate, iar cei câţiva de la club aveau propriile necazuri. Rămăsese severineanul aruncat de Dunărea destinului pe un mal arid în care nu creştea afecţiunea. Dorul de Nebraska fusese înlocuit cu o broască ţestoasă, care-i comunica Morse mesaje incifrate; şocul fugii Bânduşei i-l alinase o căţeluşă albă, încercând să-i mângâie stăpânului zilele negre. Vechea gardă a prieteniei se afla tare departe: Şerban Foarţă în Banat, Alin Savu în Sibiu. Şi Mircea încă era viu...Şi stătea la umbra vişinului din ograda îngustă din cartierul Gării de Nord, de pe starada Depărăţeanu („măi Costică, aşa a fost să fie, eu am locuit numai pe străzi cu nume de poeţi rataţi!”). Şi pe neaşteptate (după o incredibil de lungă maturare şi tăcere), Poezia l-a îmbrăţişat cu sentimentul sfâşietor al regăsirii. Dar, vai, ea va fi însoţită şi de Dionyssos, care nu oferă durerii soluţii, ci paleative. Mânat de un instinct care ţinea de un miracol (parţial compensatoriu pentru singurătatea poetului), va apela la trei cunoştinţe din lumea armatei (cu un potenţial doar bănuit al unei prietenii statornice şi dezinteresate), ca să îi faciliteze tipărirea unor poeme. „Cum, Mircea «comite» poezii?” – s-au mirat Liviu Vişan, Octavian Mihalcea şi Constantin Ardeleanu, tustrei îndrăgostiţi de Mateiu, în care Brăiliţa le-a lăsat rolul de crai de Curtea-Veche, el mulţumindu-se, într-un registru al ironiei subtile, în a fi...Pena Corcoduşa?! Dacă vreţi, echivalentul premiului de la Luceafărul a fost acel „coup de foudre” poetic, în care a descoperit în eruditul poet şi estetician Octavian Mihalcea („acest Erasm de Drumul Taberei”; pare caterincă amicală, dar enunţul este extrem de adevărat) un „siamez” al gustului şi adâncimii lirice. Turcea, Mazilescu şi Dimov pe care Mihalcea îi adora fuseseră prieteni la cataramă cu Brăiliţa. Din acel moment, confesiunile nocturne Brăiliţa/ Mazilescu îşi reluaseră firul cu tânărul emul, iar Octavian spre onoarea lui, într-un exces de devoţiune, admiraţie şi chiar sacrificiu personal, a devenit editorul, confesorul, ba chiar executorul testamentar al averii sale lirice. La doi ani după ce i-a apărut volumul de poezii „Zdrenţele sfielii”, Brăiliţa avea să ne facă „‚zdrenţe” cu a doua sa carte, „Poezii arse de vii”(2009). Deja prietenii îl consacraseră drept „Inubliabilul”, iar prima şarjă a cărţii a doua apăruse, stupefiant, omiţându-se numele autorului (atât de fragilă să fie fiinţa umană, încât şi o neglijenţă să se transforme în premoniţie?). Opera poetului învăluit în mister deja se consolidase, dar sănătatea, galopant, i se deteriorase. Va lucra intens la cel de-al treilea volum, „Vals în întuneric”, patru ani în şir, şlefuind fiecare vers, voindu-se cântecul său de lebădă. Într-un fel cartea va fi „Cronica unei morţi anunţate”, un vals trist al iubirii pierdute, un vals de Chopin înlocuind ftizia jucată pe clape cu „sfârâmarea organelor”, pregătind, resemnat, ultimul vals japonez, în care „la întoarceri/ sub evantaie/ sabia taie”. Îi va invita deseori pe cei trei ultimi prieteni întru Poezie sub unicul vişin(care refuza să devină...livadă!) la cinele sale...lirice, în care ne povestea de întâmplările marca Nichita, de cât de bine se plăteau pe vremuri poeziile patriotice (pe care el din pudoare, le refuza, lăsându-le altora să-şi cumpere câte două costume de gabardin din două-trei poezii...compromiţătoare, având indispensabila rimă „zid/partid”), de chefurile de la madame Candrea şi coniacul de la „Albina”, de nonconformismul şocant al lui Mazilescu, de nebuniile întâmplate în Turnu Severin, în care un cetăţean a fost încarcerat fiindcă a strigat în centrul urbei „Să trăiască cine ştiu eu!” iar familiile Foarţă şi Brăiliţa erau somate de patrulele de grăniceri de pe şalupe să nu mai privească înspre Iugoslavia călăului Tito, despre cantonamentele de la Piatra Arsă, de „cunoscute vieţi de domni şi domniţe”, şi de câte şi mai câte. Seri de neuitat sub vişinul „Inubliabilului”! Dar paşii nu mai ţineau ritmul valsului, spitalul înlocuise balul, Octavian ne comunica veşti din ce în ce mai alarmante, culminând cu un posac Decembrie 2013: „Mircea ne-a părăsit". Teribil de singur (dar cine nu e singur în faţa morţii?) şi probabil cu regretul că al treilea volum n-o să mai apară vreodată. Nu-l cunoştea pe Pirgu al nostru (Octavian), care n-a avut linişte până n-a scos de sub tipar volumul „Vals în întuneric” (cu sprijinul financiar al familiei) şi i-a răspândit poeziile în toate azimuturile literare. În condiţiile normalei, acest „Vals în întuneric” ar fi fost un eveniment deosebit, în ambianţa aproape nocivă a obositului textualism poetic. Postfaţa la carte, semnată de Octavian Mihalcea, va lămuri pe oricine de valoarea poetului pierdut prin săli de sport, săli de aşteptare a recunoaşterii valorii, săli de lectură din marea poezie a lumii. Eu voi menţiona doar câteva din versurile sale cu un formidabil impact, care pot defila oricând „sur les grands boulevards de la Poesie”: „de ce te-am iubit înainte de naştere?”; „praznicul misterului”; „dacă pe noiţele unghiilor trandafirii/ e tipărit destinul?”; „cuvintele noastre agonizând/ agăţate în cârligele desperecherii”; „s-au rupt atâtea diguri la viiturile din mine”; „vulpile amuşinau/ spaima din sufletul oricui”/; „la provă în spumă se sparge destinul/ şi steaua se-ntoarce râzând în adânc”; „şi-n sângele brodat, tăcerea!”; „trebuia cândva/ să spinteci măcar cu un hai-ku/ maţele iubirii”; „pocnesc mugurii/ lui Genius, vişinul meu”; „şi tot atunci să se întoarcă/ magnifică din vis/ ca să îţi dea pe şevaletul straniu al lui Alex Ivanov/ sărutul interzis”. Cortegiul i-a fost urmat de mamă, fiu şi câţiva prieteni, peste drum de clubul căruia îi dăruise viaţa. Au lipsit motivaţi (motivaţi de o ingratitudine cu care numai Terra, pentru mulţi iadul unei alte planete, e în stare): Brânduşa, prietenii de departe, sportivii pe care i-a consiliat. Mircea Brăiliţa deja învăţase cum se moare: „La sfârşit de coridor/ într-un cuib de muşchi şi stele/ învăţam şi eu să mor/ înfigând în timp caiele”. Valsând în întuneric, atât de departe, ne-a arătat el, primul, paşii, spre moarte... Ne-a îndemnat într-un vers: „Dacă puteţi, uitaţi-mă!” Inubliabile, cum să te uităm?<br />
<br />
CONSTANTIN ARDELEANUOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-10147615794533920902020-02-27T09:08:00.000+02:002020-02-27T09:08:05.895+02:00UMBRA LUI TREILa zece ani de la debutul editorial („Bărbatul artei sângerează fluturi’', Societatea Scriitorilor Militari, București, 2004), poetul Octavian Mihalcea apare cu a cincea sa carte de poezie, „Bestii şi basme” (Eikon, Cluj-Napoca, 2014). Iată un eveniment pentru autorul care consideră ale sale „Poezii” (Antares, Galați, 2012) un „Flagel” (Tritonic, București, 2008) în „Epicriza” (Semne, București, 2011) căutărilor. Cu cinci cărţi la cinci edituri diferite, câteva apariţii în volume tematice colective, un risipitor itinerant de grupaje poetice la toate revistele literare din ţară, poetul dă semne că n-are stare, sau mai corect spus, trăieşte starea febrilă a poeziei. E un cioplitor în „stânca Poeziei”, cum îl definea regretatul Mircea Brăiliţa, cu limbă de moarte. Consecvent cu propria-i doctrină prozodică, el refuză poemul-frescă (atât de la modă la poeţii cronofagi, chipurile moderni, care se căznesc a lansa câteva idei, pierdute în pustiul nesfârşit de pălăvrăgeală aparent doctă), optând pentru poemul-crochiu, în care „timp şi expresii solare// se mişcă orele spre răsărit// o nouă formă fatală”(sună ca în Hexagon tălmăcirea în franceză a Ioanei Trică: „temps et expressions solitaires// les heures s’avancent vers l’est// une nouvelle forme fatale”). Dacă, fascinat de ultimele sonete ale lui Vasile Preda (şi el din pleiada de poeţi pe nedrept uitaţi), închipuite după Vasile Voiculescu, Octavian Mihalcea şi-a permis în primul său volum alternarea poemelor cu vers liber/ sonet, în ultima-i carte încearcă un alt experiment: o ediţie bilingvă. Faţă de aderarea la Uniunea Europeană o fi având sau nu unele rezerve, dar în domeniul poetic el este dispus să se ia la trântă cu Franţa literară a marilor Baudelaire, Verlaine, Nérval, pe care îi adoră. I-au deschis calea Emil Cioran şi Constantin Brâncuşi, cu uimitoarele lor aforisme, care au obligat Occidentul arogant să reevalueze potenţialul Orientului (sau măcar pe cel al unei Românii sclipitoare prin elita-i artistică). Şi prin această noutate, cartea „Bestii şi basme” „the best” îi, prezentând frânturi de basme printr-un discurs liric aproape contondent, şocant uneori, de o luciditate glacială.<br />
După lectura poemelor, ai impresia că ai ascultat muzica de cameră (expresie nefericită pentru a sublinia că audierea s-a făcut într-un spaţiu restrâns, nu într-o sală de concert) a unui trio simfonic: la vioară Octavian Mihalcea, la violoncel Ioana Trică iar la pian Alex Ivanov. Toţi vieţuind în „demnitatea” de poet, pentru că ei profesează diverse meserii: bibliotecar-filosof, profesor-traducător, liber profesionist-pictor. Fluxul natural poetic al gândirii lor valorifică partitura de bază a autorului. De asta, cititorii de peste o jumătate de veac vor putea considera această carte inedită „Umbra lui trei”. Şi doar ca exerciţiu de imaginaţie şi interacţiune (involuntară?) între cuvinte şi numere să notăm că poetul Octavian Mihalcea (pătratul simetric a 8 litere), născut la 3.9 (9 ca 3 la pătrat) 1976, şi-a alcătuit cartea „Bestii şi basme” din 27 poeme (3 la cub; cubismul ca un gând subliminal al încifrării), beneficiind de 9 ilustraţii ale redutabilului grafician Alex Ivanov.<br />
Despre arta poetică a lui Octavian Mihalcea, cu fulgerele versurilor-flash, s-a mai vorbit. Atunci când incifrarea mesajului prea se ascunde în cochilia versului, un aforism dezvăluie „faţa ascunsă a Lumii”: „toate plecările vor fi aici/ oglinzi luminate încet”(„tous les departs seront ici/ des miroirs éclairés doucement” – „Mijloc”/ „Milieu”). Cine n-ar vrea să-şi pună semnătura sub asemenea...tristih, ca acela din „Bulgăre”/ „Motte”? - „Doar pluteau cuburi catifelate/ pe când violetul plângea fără îngeri”(„des cubes veloutés/ flottaient seulement/ alors que le violet/ pleurait sans les anges”).<br />
Marea revelaţie a „expunerii” o constituie traducerea impecabilă a poetei Ioana Trică, varianta „pereche” a versului în franceză părând a mai şlefui din asperitatea originală. Fără a dori să strecor viclean un element polemic (dar asta e de fapt sarea unei cronici veritabile, nu platitudini de genul „volumul a apărut în excelente condiţii grafice la...la, la, la...), ci doar a sublinia meritul traducătoarei, vom insera opinia lui Cioran: „Traducătorii cu care mi s-a întâmplat să am de a face mi s-au părut mai inteligenţi şi mai interesanţi decât scriitorii din care traduceau. Aceasta pentru că e nevoie de mai multă minte să traduci, decât să creezi”...Voila! N-aveţi senzaţia unei „apoteoze a dansului” în poemul „Danse”/ „Dans”? - „La même chanson du soir/porte la force des danses perdues// on se bannit l’un l’autre/ du côté du destin”(„Acelaşi cântec de seară/ poartă forţa dansurilor pierdute// unul pe altul/ ne alungăm/ din preajma destinului”). Prin inversarea prezentării i-am dat...Cezarei-traducător ce-i al Cezarului-autor! Aş mai adăuga ca Eugen Barbu, căruia lipsindu-i un aparat critic adecvat, exclama: „Vers mare!”<br />
Cât despre graficianul Alex Ivanov (Ivan cel Groaznic de Talentat) nu pot afirma decât că el ilustrează, contrapunctic, după ce „violoncelul” reia tema „viorii”, pe clapele alb-negre ale „pianului” pictural, posibile proiecţii ale imaginarului poetic. Două dintre poeme („Cele mai frumoase naufragii”/ „Les plus beaux naufrages” şi „Muza de piatră”/ „La muse de pierre”) sunt chiar „retroversiunea” unor tablouri de Alex Ivanov, în interpretarea lirică a lui Octavian Mihalcea, sub tutela jocurilor „inventate” de prietenii graficianului, atunci când el expune pe simezele Cercului Militar Naţional (în Mai 2014 îşi va prezenta cea de-a 12-a expoziţie de autor ilustrator de cărţi). Joc subtil de lumini şi umbre, chei îmbietoare înspre misterele nedezvăluite încă, un 3 provocator sub chip de femeie, provocator îndemn la un „ménage à trois”, pană de scris cu unghiurile zigurate ale cocoşului brâncuşian, fantasme (de basme) de Nibelungi, corabie în furtună purtând speranţa în vârf de catarg şi un biet vieţuitor cărând cu cârca Timpul, iată subiectele de meditaţii grafice, care întregesc acest triptic de subtil rafinament.<br />
Să-ncheiem printr-un „Voiaj”(„Voyage”), frumos ca un destin: „tabloul în care străluceşte linia peştilor – / linia vieţii/ iubeşte o singură culoare// muzica valului topeşte albastrul în albastru// închide soarele viu între pleoape neschimbate// albastru – cub interior ondulând” („la toile dans laquelle la ligne de poissons brille –/ la ligne de la vie/ aime une seule couleur// la musique de vagues fond le bleu dans le bleu// ferme le soleil vif entre des paupières inchangées/ le bleu-cube intérieur ondoyant”). Descoperiţi-l undeva, prin apropiere, pe Nichita, cu al său cub ciobit la unul din colţuri, oarecum invidios pe cubul intern ondulând mihalcean. Eu îl văd plimbându-se prin grădina Luxembourg şi pe Cioran, recitând acest splendid poem în franceză. Nu în română, pentru că, aşa cum mărturisea cândva, i-ar lua trei zile să revină din magia limbii din copilărie înspre limba franceză a consacrării şi supravieţuirii...<br />
<br />
CONSTANTIN ARDELEANUOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-84011597477940781222020-02-27T09:05:00.001+02:002020-02-27T09:06:07.004+02:00PIANUL DECLAMATORIU<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjoQpFGTxNb1W_Vj4iQzRR2mWLzMtYd8LplRQVz5X7wBXZuDdqmIO8BZDPz9KJAbInO_qqbFfPdQCAu3KAUjr75XzqCNGGa-8RqTECDaYKlKHeuJoLBpuNObuSfsI36CPPlH1flMmCVmoQ/s1600/WP_20160110_10_39_34_Pro.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" data-original-height="1600" data-original-width="899" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjoQpFGTxNb1W_Vj4iQzRR2mWLzMtYd8LplRQVz5X7wBXZuDdqmIO8BZDPz9KJAbInO_qqbFfPdQCAu3KAUjr75XzqCNGGa-8RqTECDaYKlKHeuJoLBpuNObuSfsI36CPPlH1flMmCVmoQ/s320/WP_20160110_10_39_34_Pro.jpg" width="179" /></a></div>
Dacă aș avea notorietatea lui Nichita Stănescu, m-aș urca și eu pe o masă pentru a capta asistența concentrată în rostiri de banalități bacante, cum a făcut astralul ploieștean în cazul lui Virgil Mazilescu, și aș striga: "Oameni buni (și răi), Octavian Mihalcea e un poet adevărat!". Cum sunt doar un consumator (uneori gurmand) de poezie, în fața avalanșei de modernități/mondenități, postmodernisme/posttraumatisme, mă voi mărgini doar să constat că poemele din Bărbatul artei sângerează fluturi respiră virilitate (mai mult în planul forței decât al seducției), au o anume aroganță cognitivă și să observ dorința poetului ca pianul său liric să declame partituri ce nu s-au mai auzit prin sălile de concert. Se pare că în sufletul său viețuiesc doi creatori, prin abordarea a două tehnici deosebite de elaborare a poeziei, în vers liber și "în dulcele stil clasic", în care sonetul devine sonată la pianu-i declamatoriu. Înainte de a mă aventura pe tărâmul glacial în care "Noaptea sărută.../ Frig sălbatic/ Certat cu epiderma lumii", îndrăznesc a afirma că poetul îl apreciază mai mult pe creatorul de imagini aforistice și axiomatice decât pe stihuitorul trudnic al formei fixe, și mă tem că n-are dreptate. E o poezie de atmosferă, în care rostirile memorabile sunt aidoma loviturilor de daltă în blocurile de marmură, de gheață, de carne. Absolut notabil cum un tânăr experimentează suferința atât de autentic: "știința nervilor apocaliptici seamănă salvări livrești"; pericolul "E ca o roată/ În care clipele nasc un Pi"; "Cu ce nebună disperare/ Răneai și cel mai blând sărut?"; "O rază neștiută mă cunoștea de mult/ Ferită se arăta, râvnea cerul ocult"; "Ieși din spirala de neant,/ Ce nu a fost, nu va să fie,/ Trimite valului solie -/ Azi spațiul râde enervant" (versuri mari!); "Sărută-mi ochiul cel pereche,/ O lume nouă, cea mai veche". E ca și cum am asculta pasaje dintr-un concert pentru pian și orchestră, ce în fortissimo culminează cu două poeme care-ți taie respirația: Shiva «unul din versurile lui a dat titlul volumului: "În colțul lumilor răsar săruturi -/ Contur de inimi, măștile schimbate,/ Din sunete de-apoi, azi neaflate/ Bărbatul artei sângerează fluturi"; iar în crescendo, par-shiva apoteoză a suferinței: "Norii își frâng fiirea purpurie,// Tot spasmul vertical acum învie// (nota mea, ca o tuse enervantă în timpul concertului: "Ce superbă poezie!") Din alte vieți de subteran miracol/ Totemul aspru, masculin oracol."» și o glosă, ca o nocturnă amintind de Eminescu, Scâncetul luminii: "Eterna speranță transformată în seară/ Scâncetul luminii ar putea rata;/ Plânge cu atingeri de nu-mă-uita/ Fruntea ce se naște din apa primară". Poetul se scaldă în timp ca într-o frescă ultramarină: "Te văd întunecat în vechea barcă/ Pe râul straniu cum te duci", sau "Aici vine marea,/ Intru în ea și mor/ Spre a naște/ Veșnicul fluviu". Potopit de acest diluviu, el cântă nebunește la pian, clapele, în alternanța lor alb/negru, sunt proiecția sentimentelor ce nu admit nuanțe cromatice. Versurile libere îl relevă într-un concert improvizat de jazz: adoră sincopele, îl scot din sărite armoniile explicite, scolastice, acceptând din culise doar intrările nervoase pe care i le dă Bacovia. Ca în Lunară: "Sufletul/ Scrutează/ Orizontul/ Singur/ Timpul/ Privește/ Clipa/ Unic/ Centrul viselor/ Lumii/ Lună/ Veghe/ Totul", sau Upanișad: "Viață a poemului,/ Foc al dragostei,/ Timp înfruntat/ Și stabilă ședere/ Unul lângă altul". Nu lipsesc titlurile unui limbaj cult, într-un mediu ocult, debordând de erudiție, doar, - nu-i așa - , jazz-ul e pentru inițiați: Estetica pasului, Hic et nunc, Catharsis, A posteriori, Graal, Pater, Alter ego, Shakti, Exorcizare, Elan gnostic, Futurologie statuară ș.a. Spiritul de frondă transformă un truism al "epocii de aur", acel "roșu legământ", într-o trăire de neînțeles pentru criptocomuniștii din...criptă: "Porni la drum având în ochi pământ,/ Prin veacul singur, roșu legământ". Furat de audiția încântătoare, era să uit de un fantastic Tablou cu ceas (dintr-o expoziție, nu-i așa, domnilor Musorgski și Ravel?): "Priviți părinții în rame -/ Ochi goi admiră peisaje / Cu fluide traume; (...) Mai e până dimineață,/ Când nu o să doară/ Fumul de o viață/ Scrumul de o seară". Sau de Umbre, care își poate aroga, orgolios, paternul unicității în această atât de colosală și plină de sensuri limbă română: "Am simțit moartea -/ Rece apropiere a lamei,/ Crimă în absolut,/ Despărțire de voi". Poemele din Bărbatul artei sângerează fluturi se înscriu, în cele două tehnici poetice de lucru al cuvintelor, ca două cercuri, aidoma dorurilor concentrice evocate de poet, și cred că au meritat ale noastre "așteptări/ pe poduri/ submarine" pentru un debut strălucitor. Pianul ecoului declamând octave... De pe strapontină îl aplaud frenetic, nepăsându-mi că bucuria receptării are ca sursă suferința-i sângerândă.<br />
<br />
CONSTANTIN ARDELEANUOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-81412184299823310312017-03-08T10:38:00.001+02:002017-03-08T10:38:19.443+02:00Octavian Mihalcea – Tabloul ca oglindă<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh6nrxtBWXAp0AwEi0XLtimFZZs0HLrLUWPoVPLy4tqsIingIH9lSu1plrWoYp06W5g2p9AD_GdRNubXG8BrVMwdGm4Pbe_MEwFBEYxVSBfFtgDockFtvV5GrWxVvwNxKZjlkjsMi7XHXM/s1600/Tabloul+ca+oglinda.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh6nrxtBWXAp0AwEi0XLtimFZZs0HLrLUWPoVPLy4tqsIingIH9lSu1plrWoYp06W5g2p9AD_GdRNubXG8BrVMwdGm4Pbe_MEwFBEYxVSBfFtgDockFtvV5GrWxVvwNxKZjlkjsMi7XHXM/s320/Tabloul+ca+oglinda.jpg" width="247" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Octavian Mihalcea s-a născut la 3 septembrie 1976, în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Filosofie (în anul 2000) şi a obţinut masteratul în Teoria literaturii şi Literatură comparată (în anul 2011), la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din capitală. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. </div>
<div style="text-align: justify;">
A publicat următoarele volume individuale de versuri: Bărbatul artei sângerează fluturi (Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2004); Flagel (Editura Tritonic, Bucureşti, 2008), Epicriza (Editura SemnE, Bucureşti, 2011); Poezii (Editura Fundaţiei Culturale Antares, 2012); Bestii şi basme / Brutes et contes bleus (Editura Eikon, 2014) şi Umbra de fier (Editura SemnE, 2016). </div>
<div style="text-align: justify;">
Iată că poetul ne surprinde acum cu o carte de comentarii plastice, Tabloul ca oglindă (Editura Militară, București, 2016), prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Cercului Militar Naţional din București. În Argumentul ce deschide volumul, General-locotenent dr. Cătălin Zisu subliniază standardul artistic ridicat al lucrărilor care au fost expuse pe simeze în decursul anilor. După cum afirmă Directorul Cercului Militar Naţional, Colonel dr. Cristian Dorca, întâmpinările sunt dedicate pictorilor care au performat estetic în ultimii ani la galeriile Cercului Militar Național.</div>
<div style="text-align: justify;">
În prologul cărţii, intitulat Repere pentru o estetică, Octavian Mihalcea ne justifică provenienţa titlului cărţii. Arta trebuie să reflecte realitatea în mod subiectiv, deformat, nu mimetic. “Picturile sugerează o altă realitate decât lumea pe care o vedem şi cu care suntem obişnuiţi. (…) Misterul oglinzii se regăseşte îndeosebi în pictură, unde imaginea reflectată durează după ce realitatea care a prilejuit-o a dispărut demult. Tablourile pot fi oglinzi în care privitorul să se recunoască. Este accentuată plurivalenţa înţelesurilor verbului a visa. Arta picturală comportă o deschidere profund iniţiatică spre lumea ficţiunilor cu funcţie revelatoare.” </div>
<div style="text-align: justify;">
Autorul mai insistă asupra misterului creaţiei artistice şi asupra corespondenţei dintre arte. Cercetarea artefactelor relevă şi o plonjare în abisurile inconştientului fecund. Hermeneutica revelează alcătuirea alchimică. Nu uită că pictorul lucrează cu lumini şi umbre, ceea ce conduce la cercetarea regimurilor diurn şi nocturn ale imaginarului. Onirismul transfigurează uneori imaginile.</div>
<div style="text-align: justify;">
Pornind de la aceste consideraţii Octavian Mihalcea analizează artişti individuali şi unele expoziţii de grup. Ne vom opri asupra câtorva dintre personalităţile cercetate.</div>
<div style="text-align: justify;">
Sorin Adam, considerat de Vasile Grigore un continuator al lui Petraşcu, Dărăscu şi Baba, este încadrat ca postimpresionist, peisajele bretone evidențiindu-se prin colorit şi focalizarea luminii.</div>
<div style="text-align: justify;">
În tablourile Aureliei Chiru, dedicate cu precădere caselor tătăreşti din Balcic, grădinilor şi vazelor cu flori, cronicarul distinge calmul şi căldura culorilor.</div>
<div style="text-align: justify;">
Peisajele veneţiene ale lui Augustin Costinescu ne aduc în faţa ochilor „peisaje acvatice adânc spiritualizate.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Pictura lui Horea Cucerzan este puternic esenţializată. Spiritul de sinteză conduce spre abstractizare: „Legile visului consonează cu fiinţa acestei cromatici fluide, într-o edificare spirituală care vizează elocvenţa verticalei.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Petru Damir practică o pictură suprarealistă pe gustul poetului Octavian Mihalcea, şi el cochetând cu acest curent: „Transfigurările ating cuprinzătoare teritorii caracteristice evaziunilor în vis, acolo unde eul creator îşi poate căuta neîngrădit drumul spre centru.” </div>
<div style="text-align: justify;">
La Andrei Damo, cronicarul distinge atmosfera medievală particularizantă. </div>
<div style="text-align: justify;">
În pictura Georgetei Grabovschi, culorile metalice reliefează volumele.</div>
<div style="text-align: justify;">
Tablourile lui Ion Hultoană amintesc de „lucrările marilor peisagişti din perioada interbelică.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Alex Ivanov impresionează prin fiorul dramatic special. Remarcabile sunt şi coperţile de carte, cât şi ilustraţiile interioare ale unor volume beletristice. „În alte lucrări, folosirea cernelii conferă acuarelei un special aer misterios, fapt deductibil şi din intitularea unui exponat Rugăciuni uitate în cerneală.” – remarcă autorul. Portretele cu uşoară tentă cubistă sunt memorabile.</div>
<div style="text-align: justify;">
La artista japoneză Hisako Kobayashi primează viziunea genezei şi „intensitatea cromatizării”.</div>
<div style="text-align: justify;">
Otilia Michail-Oteteleşanu s-a numărat printre artiştii Casei Regale. Casele pictate în email respiră istorie. </div>
<div style="text-align: justify;">
Vasile Parizescu, senator al Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma şi Preşedintele de onoare al Artiştilor Plastici din Bucureşti, se evidențiază în pictură prin dramatism. Peisajele citadine şi florile relevă o orchestraţie simfonică unică şi crepusculară.</div>
<div style="text-align: justify;">
Cristina Mihaela Rădulescu purifică pânzele prin simbolul crucilor şi celebrarea stadiului embrionar uman.</div>
<div style="text-align: justify;">
Din păcate nu ne putem opri asupra fiecărui artist plastic prezentat cu pertinenţă de Octavian Mihalcea. Poetul este ajutat în munca sa de investigaţie a universurilor picturale de talent, intuiţie şi de pregătirea sa filosofică. Cronicarul ştie să releve esenţialul picturilor cercetate succint. Cartea aduce bucurie artiştilor plastici comentaţi cât şi cititorilor.</div>
<div style="text-align: justify;">
</div>
<div style="text-align: justify;">
LUCIAN GRUIA</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-51063528818212526092017-03-01T10:45:00.003+02:002017-03-01T10:45:35.232+02:00UNELE ÎNCRUNTĂRIadevărurile malului<br />
povestesc despre<br />
pasul niciodată retras<br />
neîntors din cale<br />
doar unele încruntări<br />
ar zdruncina dimineața<br />
știută îndurare<br />
fără noi cuvinte sus<br />
chemând lăncile<br />
dor de finaluri incandescente<br />
fără viscolirea filelorOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-48670891536953197492017-03-01T10:45:00.001+02:002017-03-01T10:45:13.268+02:00URNA CU PEȘTIfără sfială în cerc<br />
e trimisă pulberea fină<br />
politețea din urna cu pești<br />
se va trezi pământul<br />
masivei copilării<br />
cu soarele alături<br />
știu – lumea înșală<br />
poeții în fiecare noapte<br />
cândva vom fi fără umbră<br />
și nu vom putea răspundeOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-33628613505373945492017-03-01T10:44:00.006+02:002017-03-01T10:44:53.448+02:00APE SUBȚIRIoare dacă părul servil<br />
ar fi tras printre nuanțe<br />
ce nu există<br />
s-ar spune că nu există?<br />
încercuiești tot ce<br />
se poate uita de aproape<br />
acum cine știe ce<br />
se poate întâmpla<br />
pe lângă dezordine?<br />
laturile nu se vor modifica<br />
decât la capăt<br />
adunarea apelor subțiriOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-63064411254341830912017-03-01T10:44:00.004+02:002017-03-01T10:44:31.602+02:00URMAarpegii îndreptate<br />
spre cele dintâi peisaje<br />
când orele vârfului<br />
cinstesc avid privirea<br />
urma va lovi cu siguranță<br />
îngemănările de dincolo<br />
te uiți pentru că știi<br />
vom uita obrazul<br />
peste care se lasă seara<br />
fumul ochilor buniOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-34942904311871379682017-03-01T10:44:00.002+02:002017-03-01T10:44:10.894+02:00SÂMBĂTĂspui asta pentru că mă iubești<br />
atingi marginea unghiei<br />
dar sunt unghii noi<br />
dar mă iubești<br />
uitați-vă se zice că pot<br />
învia colțurile frumoase<br />
priviți fix descoperirea capului<br />
mereu descoperirea capului<br />
tot cu o sâmbătă alături<br />
vorbim încet<br />
lecție simplă, rarăOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-85800807964629995382017-03-01T10:43:00.005+02:002017-03-01T10:43:47.776+02:00AMPRENTApași de pisică albă în așteptare<br />
și gheare și colți și ochi flămânzi<br />
prea flămânzi pentru fericirile<br />
noastre uitate odată între fum și apă<br />
mergi liber drept așa cum<br />
pasul deschis se simte bine<br />
din ce în ce mai bine<br />
acum cunoști iar<br />
părțile stângi neacoperite<br />
poți să mai pui<br />
odată amprentaOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-1598838259251313002017-03-01T10:43:00.002+02:002017-03-01T10:43:15.696+02:00PUNCTEnu orice ochi<br />
aruncă lumină<br />
cercuri duble<br />
cercuri verzi<br />
neînvinse de<br />
alte și alte<br />
puncte din suflet<br />
știi, sub gheață<br />
se ascund păduri vii<br />
toate cele strălucitoare<br />
cele de peste scufundăriOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-18900346066599239352017-03-01T10:42:00.001+02:002017-03-01T10:42:50.415+02:00VESTITE PORȚIramă de piatră<br />
și zbor de lemn<br />
cine mai știe<br />
acele chipuri<br />
ale iernilor<br />
petrecute?<br />
să fim doar<br />
transparenți<br />
înclinați mâine<br />
vestite porți neștiute<br />
poate sincere<br />
glasul nu e de acum<br />
cine se ascute va trăi<br />
viața culorii aprinse<br />
măngâierea<br />
soarelui trecutOctavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-31136657192316223282017-02-19T16:05:00.000+02:002017-03-01T10:49:03.045+02:00Resorturile interioare ale creației<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi-AjL_xvVjXbbYIWG4c91-w4G5Xm-CRdlDdkgv6fcz9f_v7BrEhitZR_zjo521VSZjGGqRfDMGGLmQPozbibukmdraVFIia3SUQ-VOf1CXAZrcHtW1_T1gIPbNjTMNd8aKaB2oDCw7AXE/s1600/Tabloul+ca+oglinda.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi-AjL_xvVjXbbYIWG4c91-w4G5Xm-CRdlDdkgv6fcz9f_v7BrEhitZR_zjo521VSZjGGqRfDMGGLmQPozbibukmdraVFIia3SUQ-VOf1CXAZrcHtW1_T1gIPbNjTMNd8aKaB2oDCw7AXE/s320/Tabloul+ca+oglinda.jpg" width="247" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Primul volum de cronică plastică al poetului, eseistului și criticului Octavian Mihalcea – Tabloul ca oglindă – îi trădează personalitatea poetică. Lansat cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la înființarea Cercului Militar Național, lucrarea cuprinde cronicile scrise de autor despre 27 dintre pictorii care au expus în ultimii ani în galeriile edificiului aniversat. Poezia cronicilor este evidentă pentru cititor, așa cum este și educația exhaustivă a autorului. Nu lipsesc paralele cu mari poeți și scriitori universali și nici mataforele (fără de care poezia nu are valoare artistică, rămânând la stadiul de încercare pubertină). În plus, lirica analizelor din lucrarea menționată subliniază artistic latura lor critică avizată și aplicată.</div>
<div style="text-align: justify;">
Firescul aprecierilor estetice și poetice este frapant, iar franchețea – dezarmantă. Octavian Mihalcea disecă aproape chirurgical operele artiștilor plastici abordați pentru a descoperi resorturile interioare ale creației, revelațiile care s-au întrupat în culoare. Privirea profundă a autorului textelor reușește să străpungă aparența și să dezgolească înțelesurile sufletelor care stăpânesc pânza cu pensulele. Un demers aproape magic care izvorăște dintr-un bagaj uriaș de cunoștiințe, dar și dintr-o intuiție adâncă. Doar oamenii care dețin astfel de atuuri pot ajunge la un nivel superior, volumul fiind o demonstrație de forță în acest sens. Autorul își confirmă încă o dată valoarea incontestabilă.</div>
<div style="text-align: justify;">
El creează senzația simplității demersului realizat, dar arată și complexitatea mesajului. Texte scurte, la obiect, comprehensive, fine și poetice. O rețetă greu repetabilă. O amprentă personală și valoroasă a unui critic premiat. O lecție care ar trebui predată în școlile cu profil artistic. Dar nu într-o țară care ignoră valoarea autentică în favoarea mediocrității și a vulgarului gratuit. Într-o țară în care sunt ridicate statui unor personaje prefabricate din carton reciclat. Într-o țară în care sunt promovate intens penibilul putrezit în oglinzi diforme și imagini false însăilate din interes material.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<a href="http://www.dancalin.ro/" target="_blank">Dan CĂLIN</a></div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-45514513411821676422017-02-19T16:03:00.001+02:002017-02-19T16:03:30.940+02:00REFLECTĂRI ESTETICE<div style="text-align: justify;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgHHgxVR_wNgzeaU2MwmKiMkQPqmmbxZwzx_yUN2BNJntU-vYbPwaIW4RNg5ZAyExCfWC9h9yY-7G35v_ZqTWl-Ee3Xdutk8LqyHpGtVS-M5VdNz7gG_vVKoiAYmaGU7lJLMBZXte773Aw/s1600/Tabloul+ca+oglinda.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgHHgxVR_wNgzeaU2MwmKiMkQPqmmbxZwzx_yUN2BNJntU-vYbPwaIW4RNg5ZAyExCfWC9h9yY-7G35v_ZqTWl-Ee3Xdutk8LqyHpGtVS-M5VdNz7gG_vVKoiAYmaGU7lJLMBZXte773Aw/s320/Tabloul+ca+oglinda.jpg" width="247" /></a></div>
Autorul volumului Tabloul ca oglindă (Editura Militară, București, 2016), Octavian Mihalcea, grupează în mod inedit realizările mai multor artiști plastici, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la înființarea Cercului Militar Naţional. Spiritul său liric vibrează la policromia imaginilor, rezonând cu aceasta într-o colecţie de cronici cu adevărat atractivă pentru iubitorii artei de diferite genuri. Titlul ales exprimă ideea filosofică a reflectării realităţii înconjurătoare în conştiinţă, ca motor al exprimării artistice. Esenţa este că imaginea din oglindă rămâne ca un snapshot, ca o mărturie în timp a realităţii trecătoare. Lucrarea se înscrie în ansamblul albumelor de artă apărute la Editura Militară, aducându-şi contribuţia la dezvoltarea acestui domeniu prin originalitatea criticii şi ingeniozitatea prezentării. Octavian Mihalcea face o cronică a operelor expuse din prisma unui estetician care analizează tehnica, simbolurile plastice şi contextuala estetică, circumstanțele inspiraţionale caracteristice acestora. Volumul, veritabil album de artă, cuprinde 27 de titluri corespunzătoare unora dintre expozițiile găzduite de Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional. În continuare vom prezenta succint fiecare artist plastic, așa cum este redat în album. Sorin Adam, considerat un "artist solar", surprinde căldura peisajelor mediteraneene care fac parte din cromatica postimpresionistă, unde se vede clar cum atingerile picturale pot lăsa o impresie sincronică. Formele adunate dau naştere la peisaje desprinse parcă dintr-un film despre locuri din ţări mediteraneene ale extremității nordice a Africii. Aurelia Chiru surprinde cu "tuşe diafane" metafizica din interiorul şi spațiile deschise ale unor case din Balcic, unde primează un fior ce lasă frâu liber gândirii. Creațiile lui Augustin Costinescu sunt "fascinaţii armonioase" ale unor peisaje veneţiene şi naturi moarte făcute cu ajutorul unor culori vibrante. Mihai Coţovanu a surprins o serie de peisaje emblematice şi liniştite din Franţa cât şi din ţară, precum și o multitudine de naturi statice florale în care îi lasă pe cei ce privesc să redescopere frumuseţi ale acestui gen de tablouri. Serii întregi de diferite lucrări ale şcolii de pictură pentru copii şi adulţi, în care se văd experimentele profesionale ale fiecăruia, sunt considerate în mod sugestiv de către autor "iniţieri estetice". "Vocile diversităţii" reprezintă o sumă de tablouri simbolice ce evocă câte o amprentă din operele unor artişti plastici ca Minu Movilă, Mihai Potcoavă, Cosmin Movilă şi Emanoil Mazilu. Sub titulatura "Cvartet", aceştia surprind peisaje din profunzimea sufletului uman. Plastica pictorului Horea Cucerzan are o serie de experienţe terestre şi evadări pure ce oferă imaginea unui "illo tempore" în cadrul vieţuirii cotidiene. Autorul îl consideră ca fiind, având în vedere experienţa sa artistică, integrat plenitudinii experienţelor inefabile. "Drumul spre centru" este o temă atractivă şi o abstractizare incandescentă a idealului, cât şi conjugarea valorilor sensibile printr-o idilă sentimentală de provenienţă expresionistă. Petru Damir realizează expoziţia lui de pictură sub semnul inorogului. Andrei Damo afișează o hipertrofiere a enigmaticului cu multe inspiraţii medievale, respectiv nuduri cu armuri sau chiar, în sine, peisaje medieviste. Tablourile sale sunt consideratede către autor ca fiind nişte "Misteriosofii". Lucrările lui Mircea Doinaru, marea majoritate realizate prin tehnica în cuțit, exprimă esenţa pulsaţiei nocturne, "tributară paradigmei lumilor visate". Este pur şi simplu o călătorie în "siaj nocturn".</div>
<div style="text-align: justify;">
Pânzele Georgetei Grabovschi reprezintă abordarea ingenioasă a elanului cromatic, evidențiind latura abstractă din interiorul specialului realism profesat, odată cu tuşele venusiene care îmblânzesc compoziţia. Evidenţa abstractului este văzută de autor ca o "deplasare spre echilibru". Ion Hultoană a realizat nişte imagini plastice care se bucură de spectrul vieţii și căldura ei resimţită prin fondul afectiv ce-i este caracteristic artistului. Peisajele, ca şi natura statică, exprimă "amprenta armoniei" din pictura clasică. Gheorghe Ioniţă ne prezintă o gamă de peisaje şi anumite particularizări citadine, afişând sublimul călătoriilor maritime. Aceste imagini sunt foarte apreciate de public, căruia îi place să dezlege simboluri şi enigme "sub semnul serenităţii" absolute. Alex Ivanov a colaborat cu Societatea Scriitorilor Militari, printre multe altele realizând coperta și ilustrațiile pentru volumul "Tarot cu icoane" al cunoscutului poet Liviu Vişan. În tablourile sale, ale căror titluri exprimă idei poetice de cea mai bună calitate, pictorul induce sentimentul perenităţii "tonurilor visului", sinteză a discursul liric cu descrierea plastică. Hisako Kobayashi, reprezentantă a plasticii japoneze la expoziţia de la Cercul Militar Naţional, a surprins publicul cu ineditul curentului minimalist. Centrată îndeosebi pe "primatul stării", expoziția SoloShow este o expresie a "simplităţii plurivalente" a operelor expuse. Acuarelele şi uleiurile pe pânză ale lui Ioan Murariu reprezintă figuri situate sub influența arhetipului stranietăţii. Amprenta stilului impresionează şi animă imaginarul prin "Metamorfoze roditoare". Mihaela, Bogdan, Traian şi Constantin Niţescu realizează o serie de reprezentări, efecte şi impresii profund sensibile asupra misterelor picturale, semănând cu dinamismul scenografic. Autorul lucrării aseamănă succesiunea de imagini cu nişte "ritmuri benigne". Otilia Michail Oteteleşanu şi Maria Oteteleşanu au creat opere plastice influențate de tehnicile lui Ştefan Luchian şi Vincent Van Gogh. Frumuseţea tonurilor incită spiritul liric al lui Octavian Mihalcea, care contemplă rafinamentul acestei expoziţii, considerând-o ca având "farmec şi simbol". Vasile Parizescu are desene şi picturi ce se bucură de recunoaşterea Academiei internaţionale de artă modernă din Roma şi a Societăţii colecţionarilor de artă din România. Operele sale se bucură de farmecul perenității, în ciuda dictonului fugit irreparabile tempus. Tablourile expuse au valoarea unor autentice "repere artistice". Se remarcă folosirea tehnicii creatoare în (pen)umbră. Luiza Patriciu, Romeo Vasilescu şi Nicolae Ion Popescu prezintă o diversitate picturală notabilă. "Dimensiunile estetice" etalate par să-l impresioneze pe autor. Lucrările Cristinei Mihaela Rădulescu pot fi considerate ca reprezentări ale "forţei subtile a inimii". Studioul de Arte Plastice al Armatei a afişat în 2015, cu ocazia sărbătoririi a 70 de ani de la înființare, o remarcabilă diversitate stilistico-tematică. Această panoramă reprezintă imaginea unor individualităţi cum ar fi: Valentin Tănase, Victor Dima, Valentin Macarie, Marcel Chiţac, George Grigorescu, Iulian Coruţ, Cătălin Gâdei, Albin Stănescu, Gabriela Muscalu şi Ion Ţarălungă. Maria Ştefănescu evidențiază o serie de imagini metamorfozate care sunt inspirate din subiecte şi peisaje veneţiene, precum şi din coregrafia baletului. Realizările sale par nişte "fulguraţii misterioase". Florin Şuţu, poet şi pictor, surprinde în imaginile lui plastice un deosebit esprit de finesse. După autor, creaţia acestuia este o reprezentare cromatică de "esenţe fluide".</div>
<div style="text-align: justify;">
Valentin Tănase impresionează cu o serie de imagini bogate în imaginație, cât și cu o serie de simboluri, elemente extrem orientale. Deasemenea, este sugerată depăşirea de sine în materie de realizarea esteticului. Octavia Ţarălungă se axează pe anumite elemente caracteristice poveştilor şi poeziilor pentru copii, toate fiind prezentate în "culorile copilăriei". Teodor Vescu surprinde punctele de reper emblematice din peisajele citadine ale unor țări vizitate. El este permanent în "căutarea esenţei". Tabloul ca oglindă reprezintă încercarea lui Octavian Mihalcea de a sintetiza culori, senzaţii vizuale, sunete și parfumuri, într-o lucrare care să permită iubitorilor de artă să cunoască mai bine operele diverșilor artiști plastici expozanți la Cercul Militar Național.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
TIBERIU FELIX LUNGULESCU</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-87376954521141632042016-10-10T10:21:00.000+03:002016-10-10T10:21:01.319+03:00NEAȘTEPTATE ILUMINĂRI DE DUPĂ GRELE UMBRE<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Neostenit incurs în eul întotdeauna atent şi motivat, către un inevitabil amplu excurs spre externalizarea trăirilor în spaţiul generos al universalităţii. Discurs punctual, concentrat, axat pe concluzii prezentate drept infailibile, după ce trece prin plan definitoriu ori chiar axiomatic o largă percepţie asupra vieţii şi a celor care o înconjoară. Poate fi considerat un demers ermetic precum şi deschis, însă nicidecum inert, dimpotrivă dinamic prin trecerea dintr-o problematică existenţială în alta, consecutivitatea nepresupunând întotdeauna legături inerente. </div>
<div style="text-align: justify;">
În „Umbra de fier” (Editura Semne, București, 2016), Octavian Mihalcea propune o altfel de abordare a realului, prin prisma unui propriu deci şi asumat exotism ideatic şi de formă. Aş spune că în fond poetica sa, aceea cunoscută şi impusă, este adusă într-o altă stare de agregare, însoţită de un fin eufemism filosofal, noul, chiar imprevizibilul, surprinzând la tot pasul fără a frapa sau contraria cu orice preţ. </div>
<div style="text-align: justify;">
Poate este mai puţin important cum şi-a ales scriitorul temele, sau ele au venit de la sine într-un confort deplin. Sunt „Noi învăluiri”, în sensul recompunerii justificate cu fermitate a celor deja cunoscute, deja scrise şi rescrise, de la arhetipal la profan: „Taina reevaluării plutitoare înspre deja clasicele nume ce au atins praful. O inconfundabilă piesă transpusă actual. Noi învăluiri, alte puneri în scenă. Ar putea fi şarm, ton imnic, subtilitate. Prăbuşire în istoria ochiului fundamental mărit.” Păstrarea energiilor în vie complexitatea lor, având continuitate nu însă şi repetabilitate, devine din start o condiţie obligatorie pentru întreg parcursul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Într-o fericită sclipire, nicidecum formală ci de un adânc înţeles, aflăm ceea ce poate ar fi trebuit să fie ştiut, dar nefiind încă exprimat: „Prea multe închipuiri false cern scrisorile despre eliberare. Schiţe întunecate. Poate schiţele pericolului. Sfârşitul trist nu înseamnă ceva. Va învinge noaptea paradoxului, cumva contondentă. Unde se înmulţeşte solitudinea, arde izbăvirea fostelor promisiuni. Adeseori vom fi mulţi. Lumini cutremurând inimi.” (Despre eliberare).</div>
<div style="text-align: justify;">
Cât despre inevitabil, sunt perfect de acord că nu trebuie a avea sfială, ci o atitudine bine concepută, consolidată în timp şi desigur declarată: „Moartea nu poate fi influenţată. Nici teama de ea. Cumplită energie a zeilor. Se descarcă furii peste patimi, mânii revenite la origini, cu neputinţă de uitat. Prizonieri din afară spre interior, amintim mormintele sufletului. Captivitate strânsă la piept. Doar şamanii dansează frenetic lângă Apolo cel prea părăsit sub Lună.” (Captivitate). </div>
<div style="text-align: justify;">
Ciclicitatea universului este cunoscută, demonstrată cel puţin prin prisme matematice şi fizice. De aceea şi avem cel puţin aparent limite, mergând într-acolo pentru că e singura direcţie, dar neuitând de şansa contrapusă rersponsabilităţii de revenire în cu totul alte conjuncturi, pentru că linearitatea e doar un concept pur teoretic, orice-am face spaţiul şi timpul dansează pe complicate curbe.</div>
<div style="text-align: justify;">
Doar că e frumos şi de dorit să vorbim despre aceste pretinse limite, care de multe ori ne îndeamnă spre sublimare lăuntrică: „Cele mult prea vechi. Desigur iubirea, bine ştiută desprindere, adâncă aflare tot către limită. Sunt aproape apele… Plecări mai departe. Ritm la marginea lumii.” (Tot către limită).</div>
<div style="text-align: justify;">
Sunt doar câteva succinte consideraţii pe marginea unei scriituri evoluate, pentru că dacă ar fi vorba de cuprindere, atunci întreaga carte ar trebui tratată ca atare, în consecinţă, ceea ce probabil ar lăsa loc de un studiu, o eventuală carte despre o carte… Cititorului căreia, îi revine plăcerea de a trage concluziile care se cuvin!</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
DANIEL MARIAN</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-68432992710425747382016-09-23T08:38:00.003+03:002016-09-23T08:38:34.085+03:00Maria Calleya despre UMBRA DE FIER<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
UMBRA DE FIER, volumul lui Octavian Mihalcea, etalează poeme contractate, coduri personificate în care timpul lipsește sau e trimis într-o margine. Între ziduri, reale sau imaginare, betonate, etanșe, izbesc visuri neostoite, pulsând cu puterea sângelui și a nădejdilor vii, încă vii. Pe un mal de apă, încă o oglindă urmărind, înfiorată, strălucirea clipei. Și o neputință – a noastră, a tuturor – fluturând același steag alb. Un nesomn extaziat, sfâșiat în plină zi. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
MARIA CALLEYA</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-5267409443216373532016-09-12T12:47:00.001+03:002016-09-12T12:47:33.767+03:00„NOI ÎNVĂLUIRI, ALTE PUNERI ÎN SCENĂ”<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
O posibilă artă poetică a noului volum al lui Octavian Mihalcea, „Umbra de fier” (Editura „Semne”, 2016, 88 p.), ar putea consta în a urmări: Taina reevaluării plutitoare înspre deja clasicele nume ce au atins praful. O inconfundabilă piesă transpusă actual. Noi învăluiri, alte puneri în scenă. Ar putea fi şarm, ton imnic, subtilitate. Prăbuşire în istoria ochiuluifundamental mărit. (Noi învăluiri) - o tehnică a invocației incomplete, a exortației sugrumate, al lui „ar fi putut să fi fost, dar nu țin explicit la asta”, un breviar al deșertăciunii scrierii, în fond, un palimpsest, pe care (din pudoare, orgoliu?) nu ține musai să-l argumenteze.</div>
<div style="text-align: justify;">
Katharsisul, purgarea, eliberarea prin artă nu-i procură vedenia unei aurore boreale, ci, mai degrabă, ca unui hârșit detectiv, o relaxare în care, fie și „din delicatețe”, cum i s-a întâmplat lui Rimbaud, devii mai vulnerabil, mai expus puniției (O, Eli, Eli Lama Sabachtani...): Prea multe închipuiri false cern scrisorile despre eliberare. Schiţe întunecate. Schiţele pericolului(Despre eliberare).</div>
<div style="text-align: justify;">
Există Acel gotic mereu târziu, foarte apropiat suferinţelor expresive (Nimb). Poetul pare a ne sugera că „onoarea suferinței” are nevoie de stil, de atmosferă, alta decât cea curentă, evocând parcă o anume sacralitate; se imaginează, cu predilecție, în Vitrina unui timp născut demult (Demult), unde simte, Mereu nouă, mângâierea măştilor pierdute (Castel).</div>
<div style="text-align: justify;">
O ancestralitate, prezentă mental, în pofida impalpabilității, îi patronează sobrele agape, unde realizează ipotetice dagherotipuri în sepia: Robia marilor fantasme. Ritmul sângelui, al vinului. Din când în când scriem poeme sepia (Poetul care pictează poveşti);pe aceeași „filiație”, discerne Figuri strălucitoare la umbra sarcofagului (Balans).</div>
<div style="text-align: justify;">
Sugestia, nu de puține ori suprarealistă, evanescentă se încarcă de griuri monahale: Prin aer, elogiul piruetei – detaliu din Chagall. Dansul ca procesiune camuflată (Detaliu).</div>
<div style="text-align: justify;">
Ar fi locul privilegiat, va fi liniște, va fi seară, promitea Virgil Mazilescu, dar nu mai puțin riscant prin vecinătăți ce pot să conducă la un alt rang de inițiere: Spui că doar acolo e linişte. Nu ard parfumuri grele, despre care nici nu ai vrea să vorbeşti. Pare că vegetaţia protejează dovezile. Atunci simţi (da, ăsta e cuvântul tremurător!) cum te vânează altă linişte. Poate nu există, nu poate exista. Mai bine zbori cu îngerii şi aroma teilor. Tuşe salvatoare(Altă linişte).</div>
<div style="text-align: justify;">
O vasalitate față de frumosul dificil și sfâșietor în simplitatea sa franciscană, o frățietate și venerație a cărților, ce își au, și ele, soarta lor: Sfârşit spre început. Vorbe sărutate cu vorbe peste memoria cărţilor. Amintirile sunt lângă noi, cei îngenunchiaţi. Poate vor fi trecute uşor vămile (Lângă noi). Poezia, acest „aurum leonem, non vulgi”, după Mihai Ursachi, necesită preparative și decantări alchimice, un adevărat ritual al călătoriilor în timp și spațiu de bibliotecă: Putem simţi frumosul greu încadrabil, neuitarea centrului spectral. Răsfoiri traumatice, pentru evaziune (Greu încadrabil); este una dintre căile marcate spre Îndepărtata formă a unirii între suflete. Artă sacrificială (Între suflete).</div>
<div style="text-align: justify;">
Codul devine un herb, o instituție și o ștafetă, o rațiune de a fi și pricepe mai presus de îngeri și bestii: Dintr-un covor secret, codul istoriei transmis artistic prin manuale îngereşti, plimbat abisal, împrumutat dragostei. Primii oameni au făcut destăinuiri pătrunzătoare. Posibilă metodă. Posibil miracol (Destăinuiri). Posibil, dar nu infailibil. „Enigma”, ca să sociologizăm nepermis, un aparat de cifrat al germanilor, în ultimul război mondial, a fost „spart” de englezi. De aici, o prudență mărită, îngerii păzitori sau asimilații putând intra sub incidența suspiciunilor: Atenţie la rugurile fără fiinţă! Mereu vertijul, deasupra îngerului pământean, atrage unghiurile foarte reci (Roata de sticlă) și norme de tehnica securității muncii intelectuale/artistice - De multe ori versul trăiește dincolo, în labirintul rănit, nescos la lumină. Urmează sentința. Braţ la braţ cu ordinea aprigelor trădări, îngerul poartă un stigmat (Versul trăieşte dincolo). </div>
<div style="text-align: justify;">
Rămâne, ca în „Deșertul tătarilor”, o veghe/vigilență de campanie: Răsucirea cheilor cotropitoare. Nostalgic fior opus unghiurilor prea deschise. Aici intervine maniera (alt capitol despre reverie) – Ianus împietrit pe trup alb de capră. (Manieră). Regimul climateric și de gardă, e , de cele mai multe ori, boreal, sublunar: Ambiguitatea evidenţiază prima direcţie secretă, stare sufletească transportată lângă meridianele enigmei (muzica stelei aşteptate să se nască). Iernile vor evada târziu. Luna contra soarelui. Regim liric. (Regim), uneori fortăreața reducându-se la o plută (!?), rotitoare împrejuru-și, fără șansa de a atinge vreun țărm: Cerc plutitor exilat înspre spaţiile meduzei (Cerc). De acolo, dintr-un loc etanșat ca un iglu, prin forța imaginației, s-ar putea crea breșe către teritorii mai prietenoase și, prin natura geografică, desigur, mai colocviale: Din camera pereţilor îmblăniţi va răsuna Sudul, ţinut/ viu prin mari ferestre deschise (Voal).</div>
<div style="text-align: justify;">
Pe coperta ultimă a volumului, Octavian Soviany notează impresiile de lectură și probabila filiație a autorului: „Specialitatea poetului Octavian Mihalcea par să fie peisajele cosmice, reduse la liniile esenţiale, în care predomină materiile elementare – piatra, apa, nisipul dar şi iluminările a la Rimbaud, lipsite însă de luxurianţă şi policromie, poate cu ecouri din Virgil Mazilescu, capabile să exprime tensiuni inefabile printr-un joc bine condus de linii şi forme. (...) Discursul, deloc obişnuit, deloc banal, e generat de intersectarea a două tradiţii poetice: una mai veche, cea a suprarealismului, alta, de dată mai recentă, cea a textualismului sau a unei poezii a poeziei, caracteristică neo-avangardei postbelice.” </div>
<div style="text-align: justify;">
Diagnosticul nu pare a fi îmbrățișat cu totul de poet, care, în buna tradiție a rețetelor post dadaiste, prestează confesiuni destul de persiflatoare, mai degrabă delimitative, asupra aparențelor propriei arte poetice: Instalaţia de avangardă funcţionează. A se cuprinde, vă rog, direcția mostrei acerbe. Fără ironie. Doar nori îmbelşugaţi (Mostră). Chiar am impresia că revine asupra acestei (eventuale) erori: Poză de arătat oamenilor. Aşteptam pe cineva dispus la estetice încadrări (Care coboară).</div>
<div style="text-align: justify;">
Cred, urmărindu-i, de o vreme, versurile, că s-ar revendica, preferatoriu, din Nerval, bunicul (revendicat) al suprarealismului, decât din Gellu Naum, cel trecut de la „Cartea cu Apolodor” la „Zenobia”, reticent fiind la povestea (obligatoriu) recompensabilă (vezi „Filantropica”). Îi legitimează apropierea de cel dintâi o anume fervoare rece, aristocratică (dacă s-ar dori o proximitate de spațiu artistic: Vrajă dorită (inima cheilor cotropitoare). Reverie explorată abisal - Locuire; sau: Tulburător ecou dictat. Va urma privilegiul. Scenă înaltă cu potenţial tragic - Şaradă). Ca o paranteză, nu mi-l pot imagina, în linia minimalismului liric contemporan, tălmăcind „Les filles du feu” prin „Arzoaicele”.</div>
<div style="text-align: justify;">
Prevenindu-ne că Ion Barbu este un poet singular, acum 70 de ani, deși nu-l ,,recomandă” ca metodologie (,,este antipoetică”) pe Mallarme, vitalistul oltean Petre Pandrea, în introducerea la „Portrete și controverse” (1945), nu poate să nu-i recunoască „părțile”: „trebuie studiat cu creionul în mână, cu infinită osârdie, de zeci și de sute de ori, pentru tehnica notației sintetice, pentru delicatețea inteligenței și nivelul rafinat al expresiei”. Despre expedițiile acestuia în teritoriul poeziei, crede: „A ajuns, poate, pe pragul templului. Acolo a orbit.” Mai departe, eseistul, în „expertiza criminalistă” de caz, poate afla o explicație în „tragedia sângelui clocotitor lichefiat de groază în fața Neantului, poate vechea temă din Faust și spaima lui Lev Tolstoi în fața morții, tema orgoliului prometeic înfrânt în fața enigmelor cosmice”. Consonant cu această explicațiune a fostului exultant al „trăirismului”, pare acest text: Cheaguri, mari cheaguri curate, rupte, apoi reconstituite în vis. Câteodată poetul nu mai există. S-a retras cu tăcerea aproape. Șlefuiri captive ale vidului. Cu palmele goale e împins fluidul armurilor (Cheaguri).</div>
<div style="text-align: justify;">
Încercarea de a elibera poezia de materie se izbește, uneori, de „sinergia faptelor și meandrele realității”, pentru a aminti formularea unui (încă) neregretat politician. Căderea „în istorie” este sugerată cu tușe destul de pregnante: La extremă stau istorii secrete, legende contra maselor, zâmbetul Olimpului de strajă sfântul stil nemuritor.(...) Revoluţia iubeşte libertatea. Fără milă pentru sfârşitul frontului (Revoluţie); cumva corolar: Sângele nu pătează adevărul (Bucăţi rotite). „Misterul” emanat de întâmplări din timpul vieții noastre e greu elucidabil ( Rămâne discul noilor timpi. La un rând şi jumătate. Vor fi mari investigaţii asupra scurtelor istorisiri - Poză).</div>
<div style="text-align: justify;">
Vremurile nu sunt unele faste: Kali Yuga - sânge sculptat. Teroarea cărnurilor, între moarte şi vers, anunţă mare sensibilitate la frig (Kali Yuga). Nu mai optimiste peisajele: foarte elocvente morminte/ sculptate deasupra câmpului, pe lângă detalii vizuale din castelul stemelor ultime. Portretul epocilor tari (Artefacte).</div>
<div style="text-align: justify;">
Un cândva mântuitor este, încă, departe; Până atunci ...umbra de fier! Vechi ploi la margine de tunet, verticale călătorii, chiar primejdii. Figura cercului ia chip miraculos. Prin tunel arde spectacolul pictat fără trup (Umbra de fier). O apocalipsă nespectaculoasă, en detaille, nu cu ridicata, un Slalom îndrăgostit de pericol (Aur presat), unde „ne-ndurații ochi de gheață” sunt amânați prin felurite manevre de învăluire - Nebănuite ascunderi după soare vor domina vehiculele nopţii. Nu e nevoie de altceva. De sus vei aminti despre durerea culorilor iubind curenţi întorşi din viaţă (Aşa învie).</div>
<div style="text-align: justify;">
Miron Radu Paraschivescu, oblăduitorul oniricilor, într-o corespondență, spunea că Valery i-ar fi spus, de câteva ori, lui Mallarme: „idealul unui scriitorar fi să aibă un singur cititor, pentru ca, atunci când se așează la masă, să știe cui i se adresează și va fi urmărit.”</div>
<div style="text-align: justify;">
Octavian Mihalcea nu e ghid „autoritar”; el deschide niște capete de „pod eleat”, pe care fiecare „utilizator” (un eufemism bibliotecar pentru „cititor”) prezumtiv ia startul şi îl privește personal unde ajunge; există o linie de plecare, dar nu și, obligatorie și bine demarcată, cea de final (trofeul revine oricărui, în măsura în care se iluzionează să pronunţe: „Evrika!”). La „publicul consumator” de nișă, pe care îl mai are, de câtăva vreme, poezia, un astfel de comportament auctorial, oricât de elegant și puțin obișnuit, poate duce fie la aflarea unui ideal lector/lăcătuș, fie la cicatrizarea îngustei fante a comunicării.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
EMIL NICULESCU</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-2268841064101983182016-08-08T15:39:00.005+03:002016-08-08T15:40:34.478+03:00Stampe și emoții fine<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWSPtwC89Z6KIQ997fmMWrRiA8t6-uFGHbBMoBnzgSxzZKEFGaqtL5nLepYeZrU03ay-z9SYBg0QlUjprX8cyA5VmyCAHI5CqrpAQo5spCzT64SKXiHe_cfL2mOAqKK5KJFPd1b8gBesc/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Recentul volum al lui Octavian Mihalcea, Umbra de fier (Editura Semne, București, 2016), continuă linia poetică inițiată în Epicriza (Editura Semne, București, 2011), extinzând aria de potențialitate a semnificabilului imagistic oferit de fața nevăzută a lucrurilor și decantând mai atent rezultatul actului contemplativ. Dacă în Epicriza prevalau distorsiunile conceptuale și succesiunile derutante de sensuri ambivalente, în volumul de față poetul organizează mai riguros scenariul vizionar, țintind spre o prevalare a simbolisticii oferite de imagine față de exprimabilul conținut de limbaj.</div>
<div style="text-align: justify;">
O gestică a sugerării prin secvențe imagistice se află tot timpul cu un pas înaintea dezvăluirii enunțiative, dând astfel loc de începere unui straniu univers compus din elemente disparate, alergându-se unele pe altele sub gravitații solubile în picăturile de disperare ce stropesc tablouri suprarealiste, grotești sau abstracționiste: Atenție la universul fosforescent! Total neacademică litografie purtându-ne pe doar bănuite căi. Ambiguitatea evidențiază prima direcție secretă, stare sufletească transportată lângă meridianele enigmei (muzica stelei așteptate să nască)... (Regim). Noi începem cu ceea ce e sfârșitul cauzei care ne-a creat par să sugereze poemele lui Octavian Mihalcea, iar prin această răsturnare cochiliile înțelesurilor secunde se sparg, lăsând ca vuietul lor să inunde pajiștile pe care statuile cuvintelor își spun rugăciunea: Moartea nu poate fi influențată. Nici teama de ea. Cumplită energie a zeilor. Se descarcă furii peste patimi, mâini revenite la origine, cu neputință de uitat. Prizonieri din afară spre interior, amintim mormintele sufletului. Captivitate strânsă la piept. Doar șamanii dansează frenetic lângă Apolo cel prea părăsit sub Lună. (Captivitate) Între imagine și elementul denotativ poetul interpune aluzii estompate sau îngenunchieri transparente, invocând vopsirea semnului în negru, ceea ce duce la pierderea lui ca reper de cognoscibilitate. Prin aceasta, spațiul dintre imaginea poetică și mesajul receptat de cel care o decodifică devine un câmp autonom, construindu-și de sine stătător o simbolistică ce nu va influența numai actul interpretării, ci întreaga configurație a mesajului receptat: Romburi crăpate ca model pentru episodul colțului, când plantele oglindesc intrarea într-o zonă foarte sensibilă, deloc întâmplătoare. Atenție la rugurile fără ființă! Mereu vertijul, deasupra îngerului pământean, atrage unghiurile foarte reci. Aproape, inima ca o roată de sticlă trăitoare în poate singurii ochi ce știu să mulțumească. (Roată de sticlă)</div>
<div style="text-align: justify;">
Obiecte de muzeu, artefacte, panoplii – sunt imagini care se desfac și curg peste un peisaj atârnat în lanț: Arde legenda – mozaic excomunicat cândva. Prim rol. Urmăriți artefactul omenesc nud. Sau chiar poziția sabiei peste verdele strălucitor. Peisajul atârnat în lanț. Totuși panoplia va suferi. Spectacol matur despre orologii. Doar plăcile se acoperă cu ceară lângă templul cărbunelui. Prin vis revin fântânile. Plutesc icoane de ceai. (Orologii). Poemul devine o stampă manevrată de privire iar imaginea pe care vrea s-o sugereze este o deschidere spre o altă perspectivă, în care lucrurile se orânduiesc spre a ne sugera semnificații ascunse: Poezia trezește oricând culoarea ochilor. Artificiu la o scară deloc oarecare. Porțelanul va zbura pe o mare spirală de argilă arsă. Căi fără reguli. Așa cum se știe, aici, topoarele vor fi mereu violete. Tăioase trupuri sub pendulă. E așteptat steagul altor ochiri. Pelicanul viitorului regal. Inel sub formă de trandafir. (Efect)</div>
<div style="text-align: justify;">
Pentru cititor, salturile paradoxale ale tușelor descriptive par derutante,uneori chiar ilogice: Acea mișcare lentă, braț tocmai trezit din vis, așa cum fin încercuiești secretul la poalele munților. Mare grijă la oase – reci contaminări ce așteaptă întoarcerea. Studiul se va repeta îndelung. Cu ochiul iarăși fix. La sfârșit vei decupa capul și aripile puțin obișnuite. (Capul și aripile). Vrem sau nu vrem, poemul ne duce cu gândul la scriitura automată, la acea voce care îi rostește lui Breton formidabila frază ce va deveni emblema suprarealismului: E acolo un om tăiat în două de o fereastră. Și logica și legile fizicii sunt abandonate de suprarealiști, în favoarea unui joc al hazardului în emiterea discursului poetic. Octavian Mihalcea are grijă să infuzeze realitatea cu o doză emoțională aptă să deschidă, prin tehnica dezvăluirii minuțioase, ca o strângere lentă de cortină, revelații subtile: Spui că doar acolo e liniște. Nu aud parfumuri grele, despre care nici nu ai vrea să vorbești. Pare că vegetația protejează dovezile. Afară simți (da, chiar ăsta e cuvântul cutremurător!) cum te vânează altă liniște. Poate nu există, nu poate exista. Mai bine zbori cu îngerii și aroma teilor. Tușe salvatoare. (Altă liniște)</div>
<div style="text-align: justify;">
Alte poeme sunt parcă ecouri ale unor voci aflate în transă, descriind secvențe dintr-o lume ambiguă, unde obiectele expuse sunt dizolvate în atmosfera de o stranie inconsistență. Cel care le privește este la rândul său un actant ambiguu, - poate fi poetul, ca ghid cu remarci stupefiante sau poate fi Obiectul însuși, transformat în observator al propriei halucinații: Așa e realitatea eterului. Trist exil al flăcărilor diafane. Rădăcinile sunt neperitoare, doar cheia supliciului însingurează atingerile odată prețioase. Amenințarea pândește lumina. Florile iau trup animal. Joc inconfundabil (libertatea eterului). Umbră purtată cu încredere pe sub clopot. O singură noapte. O singură apă. Un singur astru fără durere. (Libertatea eterului)</div>
<div style="text-align: justify;">
Neîndoielnic, Octavian Mihalcea știe să-și aleagă perspectivele ce sugerează o relație invizibilă a obiectelor cu realul, din care nu doar imaginea este semnificantă, ci și absența ei ca preludiu al dezvăluirii ce va urma. Am putea spune că lucrurile se retrag în cămașa semnificației lor inaparente, spre a lăsa loc liber unei interpretări eidetice. Așa cum planul de fundal al unei picturi este invizibilul pe care privirea îl intuiește în realul din față devenit transparent (Nicolai Hartmann, Estetica, Ed. Univers, 1974, pg. 87), la fel înțelesul secund al enunțului poetic poate deschide un fel de vizibilitate a invizibilului într-o multitudine de interpretări suverane: Tot mai regretatele adâncimi vestesc discreția lagunii. Mereu nouă, mângâierea măștilor pierdute. Din globul necunoscut vorbește legea redusă la esență. Valul – înaltă robie miraculoasă. Punere în scenă. Castel vestitor. (Castel) Din acest punct de vedere, Umbra de fier este și o colecție de impresii fine despre relația dintre omul aflat la apogeul receptării și mijloacele tot mai sofisticate prin care universul obiectual îi este revelat.<br />
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Nicolae Boghian</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-78498162557234689362016-06-30T19:30:00.001+03:002016-06-30T19:30:07.576+03:00UMBRA DE FIER<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixSKflF1WBV48SXm3qKmQJbm0Fv2NJ1NVulcpgjwen1cMUHDJylGSKBsaqjc82jc5faQlWCUOfrLIB6Beam2SSra3zZTVtQH2_cpCgUjP0-A8FHBZLBbGHLK00toWdC2XFWdb9eyqM_78/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixSKflF1WBV48SXm3qKmQJbm0Fv2NJ1NVulcpgjwen1cMUHDJylGSKBsaqjc82jc5faQlWCUOfrLIB6Beam2SSra3zZTVtQH2_cpCgUjP0-A8FHBZLBbGHLK00toWdC2XFWdb9eyqM_78/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Motto:</div>
<div style="text-align: justify;">
„Fiorul suprareal acoperă orice templu.” </div>
<div style="text-align: justify;">
(Octavian Mihalcea - În comun)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Octavian Mihalcea s-a născut la 3 septembrie 1976, în Bucureşti, a absolvit Facultatea de Filosofie (în anul 2000) şi a obţinut masteratul în Teoria literaturii şi Literatură comparată (în anul 2011), la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din capitală. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. </div>
<div style="text-align: justify;">
A publicat următoarele volume individuale de versuri: Bărbatul artei sângerează fluturi (Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2004); Flagel (Editura Tritonic, Bucureşti, 2008), Epicriza (Editura Semne, Bucureşti, 2011); Poezii (Editura Fundaţiei Culturale Antares, 2012); Bestii şi bsme/Brutes et contes bleus (Editura Eikon, 2014) şi Umbra de fier (Editura SemnE, 2016) pe care îl comentez în continuare.</div>
<div style="text-align: justify;">
Octavian Mihalcea este un suprarealist ce se revendică din Gérard de Nerval, pe care-l numeşte într-un poem “meşter straniu în labirint.” (Sub pleoape). </div>
<div style="text-align: justify;">
Stranietatea constituie şi o caracteristică a versurilor autorului nostru. Sonorităţi metalice ne captează auzul. Obiectele dobândesc o “umbră de fier”, semn că ne găsim în ultima epocă a ciclului cosmic Kali Yuga: "Până atunci – umbra de fier! (…) Prin tunel arde spectacolul pictat fără trup.” (Umbra de fier). Tunelul leagă lumile iar focul regenerează viaţa.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ne aflăm în plină metempsihoză: “Noi învăluiri, alte puneri în scenă.” (Noi învăluiri) Sufletul, prin oameni, poartă “măşti de carne” (Măşti). În viaţă suntem prizonierii trupului efemer: “Prizonieiri din afară spre interior, amintim mormintele sufletului.” (Captivitate) </div>
<div style="text-align: justify;">
Referiri la suprarealism se fac în mai multe poezii care se constituie într-o artă poetică marca Octavian Mihalcea. Sunt invocate valenţele inconştientului şi libertatea totală de creaţie: “Altfel decât imagine uşoară sau luxură, ca o baie sublimă îndepărtând raţiunea. (…) Instalaţia de avangardă funcţionează (Mostră), iar poezia reprezintă “căi fără reguli.” (Efect) </div>
<div style="text-align: justify;">
De suprarealism ţin şi referinţele picturale: “Prin aer, elogiul piruetei – detaliu din Chagall.” (Detaliu). Din altă poezie ne invadează Strigătul lui Munch: “Enigma centrului ascuţit urmează aglomerarea. Distanţele vor fi mereu altele. Modificate alunecări după strigăt. Răsucire sufletească într-o poziţie nesupusă, la fel ca sclipirea sângelui prin labirint.” (După strigăt). În consecinţă: “Definitiv, poetul pictează poeveşti.” (Poetul pictează poveşti – lui Liviu Vişan)</div>
<div style="text-align: justify;">
Simbolurile ocupă un loc privilegiat: “triunghiul tainei”, labirintul vieţii, sângele, “centrul ascuţit”, aurul alchimic etc. Este accentuată predilecţia pentru medievalităţi: embleme, panoplii, blazoane, piei de Cordoba, sarcofage, tratate despre înhumare etc. Toate acestea transfigurează poezia lui Octavian Mihalcea într-un “covor secret” în care “codul istoriei transmis artistic prin manuale îngereşti, plimbat abisal, împrumutat dragostei”, conturează specificul. Lirica este , într-o primă viziune, “Reverie explorând abisul.” (Locuire)</div>
<div style="text-align: justify;">
Detectăm două direcţii diametral opuse în lirica poetului. Una centripetă care duce spre abisuri şi alta centrifugă care invadează cosmosul: „Atenţie la universul fosforescent! Total neacademică litografie purtându-ne pe doar bănuite căi. Ambiguitatea evidenţiază prima direcţie secretă, stare sufletească transportată lângă meridianele enigmei (muzica stelei aşteptate să se nască.). Iernile vor evada târziu. Luna contra soarelui. Regim liric.” (Regim) Paradoxala inimă transparentă şi casantă, de sticlă, constituie motorul imobil aristotelian, „roata de sticlă” a liricii lui Octavian Mihalcea. </div>
<div style="text-align: justify;">
Microcosmosul şi macrocosmosul se împletesc într-o ambiguitate fraternă. Ca şi regimul diurn şi cel nocturn al imaginarului.</div>
<div style="text-align: justify;">
Poetul pândeşte manifestările inconştientului pentru a le surprinde în pagina albă. Simbolurile urcă din abisuri parcă pe o scară rulantă. În acest context, desenele lui Alex Ivanov, ilustratorul cărţii, manifestă o deosebită relevanță. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
LUCIAN GRUIA</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-29434430379469326462016-06-28T16:06:00.002+03:002016-06-28T16:06:42.509+03:00Poezie (şi) dincolo de poezie<div style="text-align: justify;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixSKflF1WBV48SXm3qKmQJbm0Fv2NJ1NVulcpgjwen1cMUHDJylGSKBsaqjc82jc5faQlWCUOfrLIB6Beam2SSra3zZTVtQH2_cpCgUjP0-A8FHBZLBbGHLK00toWdC2XFWdb9eyqM_78/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEixSKflF1WBV48SXm3qKmQJbm0Fv2NJ1NVulcpgjwen1cMUHDJylGSKBsaqjc82jc5faQlWCUOfrLIB6Beam2SSra3zZTVtQH2_cpCgUjP0-A8FHBZLBbGHLK00toWdC2XFWdb9eyqM_78/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
Cea mai recentă carte a lui Octavian Mihalcea (Umbra de fier, Editura Semne, Bucureşti, 2016) confirmă cu claritate ceea ce poetul anunța încă de la debut, în 2004. Avem de a face cu un poet matur, deplin stăpân pe mijloacele de exprimare artistică, original şi bine conturat stilistic. Scrisul lui pare a fi un modus vivendi căruia i s-a dedicat cu toată puterea ființei sale, lirizând filosofic o gamă complexă (aproape totală) de sentimente, trăiri, impresii. Poezia lui, cu precădere aceea din acest volum, este rudă bună cu lirica lui Victor Teleucă, lirosoful de dincolo de Prut, definit de criticul şi istoricul literar Mihai Cimpoi ca fiind Nichita Stănescu al Basarabiei. Cel puţin prin viziune şi modernitate! Aşadar, Octavian Mihalcea este poetul unei sublimări artistice remarcabile, care aprinde surprinzător de uşor cuvintele cu amnarul inspiraţiei şi harului, trecându-le printr-o ardere totală, sacrificându-le pentru a le sanctifica dincolo de ardere, ajungând să-şi extragă esențele din jarul care topeşte totul, dând acestui tot formă nouă. Din acest punct de vedere, poezia lui Octavian Mihalcea are toate ingredientele unicității, ea continuând să se zbată şi mai puternic parcă de unde se termină, uneori de acolo abia începând. De fapt, însuşi poetul subliniază că „...versul trăieşte dincolo, în labirintul rănit, nescos la lumină.” (Versul trăieşte dincolo) Şi trăieşte singur, fiindcă „...poetul nu mai există, s-a retras cu tăcerea aproape.”(Cheaguri) Pare un paradox, dar nu este decât expresia unui inefabil meşteşug propriu doar acelora născuți anume pentru a face cu cuvintele tot ce le dictează inima. În acest punct, creația lui Octavian Mihalcea devine expresia unei chintesențe pe care Fernando Pessoa a definit-o aforistic în doar câteva cuvinte: dacă inima ar gândi s-ar opri! Asemenea ilustrului înaintaş lusitan, Octavian Mihalcea urcă, prin forța aparte a lirismului său, la înălțimea unei împliniri artistice care îl fixează într-un fel al lui, cu totul deosebit, anume spre a fi singur. Iar această singurătate a creatorului este palpabilă în fiece poem, sintagmele în care verbul lipseşte dar îşi face simțită prezența şi imprevizibilele asocieri de cuvinte sunt relevante. Poeme întregi (Pasărea lui Hermes) nu au niciun verb! Iar altele (Sub pleoape, Balans, Apariție, Manieră, Greu încadrabil etc.) îşi ţin foarte bine respiraţia în aerul rarefiat al creaţiei cu un singur verb. În întregul ei, cartea îţi crează senzaţia unui vehicul mergând cu toate luminile aprinse pe deasupra stelelor. Şi se face nu doar văzută, ci mai ales auzită. O muzică diafană pluteşte în amplul amfiteatru al limbii române, cu ajutorul ei şi din cauza ei. Sub bagheta dirijorului Octavian Mihalcea „...viola mângâie aripile marelui concert...”( Împărţire) pentru a se integra în „...muzica stelei aşteptate să se nască.“ (Regim) </div>
<div style="text-align: justify;">
În final, pentru a-mi întări afirmațiile, dar mai ales pentru a răsplăti cititorii care au avut răbdarea să citească până aici, adaug câteva mărgăritare din salba de nestemate a poetului, care demonstrează că „Poezia trezeşte oricând culoarea ochilor” (Efect), deschizând totodată larg porţile sufletului. Astfel „Ochi tăiaţi gonesc liniştea din ramă în ramă” (În ramă veche) dar nasc şi „Ploi vechi la margine de tunet”(Umbra de fier).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
FIRIȚĂ CARP</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-283110282037396082016-06-13T15:27:00.000+03:002016-06-13T15:27:27.907+03:00IMERSIUNILE ÎNĂLȚĂRII<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg5yOaOFpuBsLjPpZBCn4yp5DGTRGHLNFmIsmTg0TtB-2_TzzMFfmYO4JgsijWh-TJLGrIOXa6-uZ0fnRSciYLIXArbWDyswmPrrdv1Ls3l6QfXx7YMsIizYuRWLf1ku96lCHogXN89cck/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg5yOaOFpuBsLjPpZBCn4yp5DGTRGHLNFmIsmTg0TtB-2_TzzMFfmYO4JgsijWh-TJLGrIOXa6-uZ0fnRSciYLIXArbWDyswmPrrdv1Ls3l6QfXx7YMsIizYuRWLf1ku96lCHogXN89cck/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Este greu să pătrunzi prin stratul ireal de cuvinte în adâncul unor înțelesuri atât de ocultate, cum se întâmplă în poemele lui Octavian Mihalcea din volumul "Umbra de fier", recent apărut la Editura Semne. E ca și cum ai săvârși taina unui ritual. Rostirile sunt, pe cât de sentențioase, pe atât de candide, pe cât de amenințătoare, pe atât de atractive, pentru că magia lor așterne o catifea roșie peste retina verbelor, astfel încât luciul ghilotinei pare definitiv înfrânt. Moartea, ca supremație a întunericului, devine astfel o neputincioasă complice la taina de necuprins a nașterii. Ea este guvernanta care are în sarcină, de fapt, educația sufletului sensibil, ea este răspunzătoare de ceea ce se află înapoia privirii, în adâncul retinei, în apa tulbure a lacurilor cântate de poeții romantici. Sub lună, Apolo pare un trist gropar al sentimentelor ce nu își găsesc mormântul. Către ce limite ne poartă acest poet stelar, către ce margini ale neînțelesurilor? Poetul poartă în piept răni pioase. Piatra nu își mai găsește umbra adevărată, zăpezile devin un fel de așteptare a luminii, a luminii adevărului, taină a oglinzii întinse ca o criptă peste imaginea greu de exprimat în cuvinte, un fel de posibil sărut. Totul parcă se petrece în ruinele unei catedrale gotice, în alveolele gheții, ele însăși păstrătoare a luminii neîmpărtășite. Culorile se amestecă la nesfârșit până când negrul, care de fapt nu este o culoare, ci anularea tuturor culorilor, devine flamură a singurătății. Versurile poetului Octavian Mihalcea sunt un strigăt înăbușit în sânge. Cine să-l audă, cine să-l înțelegă? Legendele poartă în vârful sabiei flamura suferinței. Miza versurilor din această carte este pusă pe substanța culorilor, pe simboluri indescifrabile, pe ceea ce se ascunde în lumina ochilor, în spatele pleoapelor care trag mari obloane în fața realității. "Vechea smoală adăugată pe marmură", o teribilă imagine a întâlnirii luminii cu întunericul. Totul este o sublimă înșelătorie a simțurilor, un osuar al iluziilor, o picătură străvezie pe geamul viu al realității. Lumina devine o săgeată incapabilă să ucidă. Până și moartea devine o realitate incertă, câtă vreme instrumentele ei, atât de eficiente, nu te mai pot înfrânge. Poemele cuprine în volumul "Umbra de fier" sunt ca niște imense dirijabile înălțate pe cerul poeziei. Cine are puterea să urce în nacela de vis care se înalță tulburător de sus?</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
LIVIU VIȘAN</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-34878497139400369702016-06-08T09:52:00.004+03:002016-06-13T15:28:01.463+03:00Întru redescoperirea cronologiei sacre<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div style="text-align: justify;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCJrktRzGjLJMGMrnlVwFW6NxtJPnWrCpCF2WdkbbauB1WujKgB57arHxKnyvJ4tNyzOHZP_VKGoz_XtvvoyD8dpbJTiAfuD-Cu37KDhaPRqnFRuBpKJwPEn4y3Yaj4B8j_nDnccXz5pA/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCJrktRzGjLJMGMrnlVwFW6NxtJPnWrCpCF2WdkbbauB1WujKgB57arHxKnyvJ4tNyzOHZP_VKGoz_XtvvoyD8dpbJTiAfuD-Cu37KDhaPRqnFRuBpKJwPEn4y3Yaj4B8j_nDnccXz5pA/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
Obişnuim, în ultima vreme, să etichetăm şi să aplicăm ştampile reci, mai ales în faţa lucrurilor pe care nu avem răbdarea să le aprofundăm. Astfel privind situaţia, în cazul noului volum, al şaselea, publicat de poetul Octavian Mihalcea şi intitulat „Umbra de fier”, formula în care s-ar încadra ar fi: minimalism camuflat într-o formă de textualism sau textualism fragmentat în forme minimale.</div>
<div style="text-align: justify;">
Numai că un astfel de punct de vedere nu poate descrie îmbucurător multitudinea de sensuri, nivelul superior al abstractizării şi gradul remarcabil de maturizare la care a ajuns autorul.</div>
<div style="text-align: justify;">
Deoarece poetul nu lasă loc de ambiguităţi, ci se prezintă în condiţii de rigurozitate, calitate şi claritate textuală superioare, „Copiem cristale veneţiene [...]” (Împletiţi). De altfel, dă impresia unei mari siguranţe de sine în abordarea scrierii sale. Nu are pierderi de energie; rămâne mereu la un nivel înalt, revenirea propriei respiraţii a cititorului realizându-se prin porţii bune de aer, oferite, tot ritmat, prin indicii, în descifrarea mesajelor, aşezate din loc în loc.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ne referim, evident, la: „Urmăriţi artefactul omenesc nud.” (Orologii) (p. 15), „Numere peste tot.” (Numere) (p. 20) sau „Vin adânci destăinuiri, treptat [...]” (Poetul pictează poveşti) (p. 25). Precum şi la: „Răsucirea cheilor cotropitoare.” (Manieră) (p. 56), pentru ca, pe pagina alăturată să ne spună, şi mai clar, calea de respectat: „Fără atingere fixă, doar aşa fiind continuată plutirea singură.” (Dans) (p. 57).</div>
<div style="text-align: justify;">
Şi, iată că, dacă urmărim firul acestor coduri, indicii sau chei, pentru care am scris special, nu numai numele poemelor, ci şi numerele paginilor unde le găsim, în paranteze separate, observăm că acesta se aşază magistral în cronologia lor. Dar, şi mai mult, mergând spre ultima parte, clarifică lucrurile, precum spuneam iniţial: „[...] globuri şi chei şi valuri” (Şarada) (p. 78), într-un poem neaşteptat, cu aspect de ghicitoare şi, totuşi, am zice, necesar în economia volumului, care altfel ar arbora un aer prea monoton prin seriozitate şi gravitate. De altfel, aflăm imediat, în pagina următoare, şi unde se află rezolvarea enigmei, prin: „Doar la sfârşit auzim răspunsul.” (Aur presat).</div>
<div style="text-align: justify;">
Toate poemele acestui volum sunt adevărate revelaţii cu marcaje minimaliste, atât de bine stăpânite, de cele mai multe ori prin propoziţii foarte scurte, şi reprezintă un fel de tălmăcire episodică a istoriei creaţiei, în subsidiar cu trimiteri biblice şi la diverse mituri, prin simboluri; plecând de la „[...] «da» primului strigăt arborescent, aburul îmbrăţişând tinere rădăcini” (Strigăt arborescent), adică de la transformarea din faţa ţipătului care porneşte viaţa în realitate, până la, în final, trimiterea, din nou, la start, circular, în speranţa că vom găsi cheia în cercuri: „Sunetul ne ameţeşte şi admiră începutul” (Locuire), precum într-un joc fără sfârşit.</div>
<div style="text-align: justify;">
Şi nu uită să ne atenţioneze, în poemul Nimb, că: „Simţim apropierea versurilor neascunse. Cuvintele ar sfâşia multe.” şi că, imediat, în pagina ce îl succede: „Aluzia estompată se răspândeşte, odată cu puterea şarpelui-herald” (Solzi şi stampe). Va să zică, apare, fără întârziere, şarpele după „nimb”. Iată, şi ispita în condiţiile raiului!</div>
<div style="text-align: justify;">
Punerea aceasta în scenă a celor vechi, realizată cu atenţie, raţional, nu evită existenţa ceţurilor, care încearcă să îmbrace „şarada”, despre care spuneam, într-un voal. Pentru că, nu-i aşa, provocările nu ne omoară (neapărat!), ci ne fac să ni le dorim mereu: „[...] aşteptăm săgeţile. Săgeţile care nu mai ucid.” (Detaliu).</div>
<div style="text-align: justify;">
De asemenea, poetul are curajul de a-şi expune temerile, „Lumini cutremurând inimi” (Despre eliberare), care apar în faţa libertăţii. Asta fiindcă le-a găsit, se pare, antidotul prin faptul că ştie despre sfârşit; sfârşitul izbăvitor, echivalent cu moartea. Şi, deşi aceasta încă nu spală patimile, îl face să creadă în tămăduire: „Doar şamanii dansează frenetic [...]” (Captivitate).</div>
<div style="text-align: justify;">
Avertizându-ne mereu că va merge cât mai în adâncuri, în ciuda celor spuse, ne îndeamnă spre înainte: „Pioase răni mai departe.” (Sub pleoape), pentru ca prin tuşe scurte, retezate, să ne dezvăluie anii din trunchiul arborelui, care devine, în final, cărbune: „Spectacol matur despre orologii. Doar plăcile se acoperă cu ceară lângă templul cărbunelui” (Orologii).</div>
<div style="text-align: justify;">
Deşi urmăreşte, mereu concentrat, trecerea timpului, rămâne fericit tot sub oblăduirea libertăţii, „Căi fără reguli.” (Efect), sau, mai degrabă, a dorinţei de eliberare, „Suntem împletiţi cu zidul, cu vieţile perforate la distanţă, mai mult figuri pentru fastul baroc”; în acest stil care oferă libertate şi drum prielnic imaginaţiei, fanteziei.</div>
<div style="text-align: justify;">
După explorarea trecutului, precum în „Vechiul Testament”, totuşi, „Rămâne discul noilor timpi” (Poză), „Noul Testament”, şi, din nou, ne atrage atenţia, de data aceasta, asupra viitorului tulbure, neîncetat îndreptat spre „Apocalipsă”: „Lăzi cubice înfrăţite cu prăbuşirea” sau spre: „[...] pericolul retezării şi Salomeea dansând. Va veni ziua.” (Lângă mine), spusă plat, hotărât şi fără echivocuri; cu referire indirectă la Sfântul Ioan Botezătorul. Şi, încă, pentru întărirea argumentului biblic, ne oferă şi accentul necesar al Sfintei Treimi: „[...] exact la fel ca triunghiul tainei”, într-un poem cu titlu simbolic, respectiv Nu cred, pentru ca apoi în Destăinuiri, iarăşi pe pagina imediat următoare, să vorbească despre legătura cu lumea cealaltă, care se realizează prin îngeri: „[...] codul istoriei transmis artistic prin manuale îngereşti [...]”. Pentru ca, mai târziu, să citim poemul Versul trăieşte dincolo, cu un titlu atât de elocvent.</div>
<div style="text-align: justify;">
În plus, abilitatea sa auctorială, demonstrată din plin, nu dă semne de concetism; concluzie care vine, iarăşi, să ofere puncte în favoarea poetului.</div>
<div style="text-align: justify;">
Sigur că, în final, nu putem să mai adăugăm decât că acest volum de poeme, această construcţie atât de stabilă, denotând forţă scriitoricească, vine să întregească personalitatea aparte a poetului Octavian Mihalcea, care se situează cumva într-un rol de precursor, pregătind terenul pentru explorări şi dezvoltări ulterioare, spre zone şi mai înalte de rafinament, subtilitate şi, de ce nu, de ingeniozitate.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
(Octavian Mihalcea, Umbra de fier, poezii, Editura Semne, Bucureşti, 2016, 88 p.)</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Mihaela-Mariana Cazimirovici</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-8989018210842477152016-05-27T11:51:00.000+03:002016-06-13T15:28:23.083+03:00POEZIE SAPIENȚIALĂ DE AVANGARDĂ<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
</div>
<div style="text-align: justify;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCJrktRzGjLJMGMrnlVwFW6NxtJPnWrCpCF2WdkbbauB1WujKgB57arHxKnyvJ4tNyzOHZP_VKGoz_XtvvoyD8dpbJTiAfuD-Cu37KDhaPRqnFRuBpKJwPEn4y3Yaj4B8j_nDnccXz5pA/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCJrktRzGjLJMGMrnlVwFW6NxtJPnWrCpCF2WdkbbauB1WujKgB57arHxKnyvJ4tNyzOHZP_VKGoz_XtvvoyD8dpbJTiAfuD-Cu37KDhaPRqnFRuBpKJwPEn4y3Yaj4B8j_nDnccXz5pA/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
Încă de la primul său volum de poeme, Octavian Mihalcea a ocolit cu fermitate orice ispită de apropiere de vreo modă literară, căutând și reușind, cu fiecare nouă carte de versuri, să-și impună un remarcabil stil propriu. Cu precizarea că, pentru el, stilul înseamnă mereu uitarea oricărui stil.</div>
<div style="text-align: justify;">
Am avut privilegiul să citesc, imediat după apariție, toate volumele publicate de el până acum, însă am tot amânat sine die să scriu impresiile după fiecare lectură. Dar am inclus un poem al său în antologia Poezia și înțelepciunea cărții, publicată în 2010, când Biblioteca Militară Națională a împlinit 150 de ani. </div>
<div style="text-align: justify;">
Cea de-a șasea carte de poeme a lui Octavian Mihalcea, Umbra de fier (Editura Semne, București, 2016), îmi amintește intuiția inițiaților conform căreia, prin gândurile și cuvintele noastre, noi ne creăm propria realitate. Poetul ne invită solemn:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Urmăriți artefactul omenesc nud (Orologii),</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
anunțând ca împăratul din poveste:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Așteptăm pe cineva dispus la estetice încadrări (Care coboară).</div>
<div style="text-align: justify;">
<span class="Apple-tab-span" style="white-space: pre;"> </span></div>
<div style="text-align: justify;">
Fiecare poem în parte solicită din partea cititorului o altă panoplie receptoare, pentru că vorbele, culorile, sunetele dau neîncetat naștere unei noi lumi. Frânturile de gânduri, detaliile plastice și sugestiile sonore generează un discurs poetic extrem de bogat:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Vin adânci destăinuiri, treptat, prăpăstii pe drumul</div>
<div style="text-align: justify;">
enigmei. Mistuiri voluminoase. Într-o geografie înclinată</div>
<div style="text-align: justify;">
respiră neștiutele arome. Robia marilor fantasme.</div>
<div style="text-align: justify;">
Ritmul sângelui, al vinului. Din când în când scriem </div>
<div style="text-align: justify;">
poeme sepia. Definitiv, poetul pictează povești. Așa </div>
<div style="text-align: justify;">
cum ne-a obișnuit.</div>
<div style="text-align: justify;">
(Poetul pictează povești).</div>
<div style="text-align: justify;">
<span class="Apple-tab-span" style="white-space: pre;"> </span></div>
<div style="text-align: justify;">
Reperele aparent spațiale (Lângă mine, Lângă noi) devin repere sufletești într-un univers recreat din temelii:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Fereastră îngerească plus altă amprentă – ocru discret</div>
<div style="text-align: justify;">
pentru viitor. Ieșit din epicriză, rescriu tot pe aceleași </div>
<div style="text-align: justify;">
țărmuri acea scufundare, undeva între pericolul retezării</div>
<div style="text-align: justify;">
și Salomeea dansând. Va veni ziua …</div>
<div style="text-align: justify;">
(Lângă mine).</div>
<div style="text-align: justify;">
<span class="Apple-tab-span" style="white-space: pre;"> </span></div>
<div style="text-align: justify;">
Recunoaștem în urzeala textului de mai sus două din titlurile altor volume ale poetului. Dar admirăm permanent carnavalul vieții, cu înfățișările sale neprevăzute:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Copilărie incandescentă, grabnic trecătoare, printre </div>
<div style="text-align: justify;">
betoanele primelor anotimpuri. Suntem sărutații soarelui,</div>
<div style="text-align: justify;">
doar iluzoriu, în timp ce direcția prea polivalentă </div>
<div style="text-align: justify;">
tot construiește alte grădini pentru viitor. Deși</div>
<div style="text-align: justify;">
schimbate între ele, niciodată nu vor dispărea măștile</div>
<div style="text-align: justify;">
de carne. Mereu măști roșii.</div>
<div style="text-align: justify;">
(Măști).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Cu toate că:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Instalația de avangardă funcționează. (Mostră),</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
poetul ne invită într-un cadru de început de lume:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Nicio emoție, numai și numai imagini în amfora unor </div>
<div style="text-align: justify;">
imposibile coincidențe. Peisajul vămilor schimbă semnele.</div>
<div style="text-align: justify;">
Misterioase încercări. Aruncare între bănuitele </div>
<div style="text-align: justify;">
raze ce ne-au ferit odată.</div>
<div style="text-align: justify;">
(Ne-au ferit).</div>
<div style="text-align: justify;">
Ritualurile de trecere dinspre firesc spre nefiresc și invers se înscriu în cotidian:</div>
<div style="text-align: justify;">
Iar în pantă vrei să culegi toate întâmplările. Ușile sunt</div>
<div style="text-align: justify;">
deschise, ca și când ai ști a cui e pielea care acoperă</div>
<div style="text-align: justify;">
sufletul. Sfârșit spre început. Vorbe sărutate cu vorbe </div>
<div style="text-align: justify;">
peste memoria cărților. Amintirile sunt lângă noi, cei</div>
<div style="text-align: justify;">
îngenunchiați. Poate vor fi trecute ușor vămile.</div>
<div style="text-align: justify;">
(Lângă noi).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Cum viața în sine își pierde conturul obișnuit, însăși învierea se poate petrece în medii abstracte și relative:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Ai putea stăpâni lacrimile înfierate, picătură peste</div>
<div style="text-align: justify;">
picătură. Doar așa învie armele victoriei în inima </div>
<div style="text-align: justify;">
diverselor ierni. Nebănuite ascunderi după soare</div>
<div style="text-align: justify;">
vor domina vehiculele nopții. Nu e nevoie de altceva.</div>
<div style="text-align: justify;">
De sus vei aminti despre durerea culorilor iubind</div>
<div style="text-align: justify;">
curenții întorși la viață.</div>
<div style="text-align: justify;">
(Așa învie).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Inefabilul și palpabilul dansează în ritmuri care tind să rezoneze:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Poverile sunt necunoscute. Parcurs vibrant peste o artă</div>
<div style="text-align: justify;">
plutitoare, nu întotdeauna albă. De multe ori versul </div>
<div style="text-align: justify;">
trăiește dincolo, în labirintul rănit, nescos la lumină.</div>
<div style="text-align: justify;">
Urmează sentința. Braț la braț cu ordinea aprigelor</div>
<div style="text-align: justify;">
trădări, îngerul poartă un stigmat. Lacrima aripilor</div>
<div style="text-align: justify;">
desfăcute cândva.</div>
<div style="text-align: justify;">
(Versul trăiește dincolo).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Evitând căile mai bătute ale poeziei lirice sau epice, poetul Octavian Mihalcea deschide noi „ferestre îngerești” pentru descoperirea lumii sale și a lumii noastre, asigurându-ne totuși că:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Putem simți frumosul greu încadrabil.</div>
<div style="text-align: justify;">
(Greu încadrabil).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Situată în mod evident în neo-avangardă, poezia din acest volum al lui Octavian Mihalcea mi se pare că se încadrează într-o specie literară multimilenară și destul de rar abordată în vremurile mai noi: poezia sapiențială. În acest caz, mijloacele lingvistice, plastice, sonore, conceptuale dau impresia că sunt folosite ca într-o joacă de brainstorming și asistăm cum „realitatea” începe „din goluri a se naște”:</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Mistuitele căi aurii, atunci când se revoltă ceara unui</div>
<div style="text-align: justify;">
timp interesant. Apariție fără milă. Câteodată inflamabilă.</div>
<div style="text-align: justify;">
Apoi melancolie pentru fiecare pod tulbure. </div>
<div style="text-align: justify;">
Adâncimi sihastre. Epilog fără încetare. </div>
<div style="text-align: justify;">
(Apariție).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Bineînțeles că fiecare cititor poate descoperi alte comori în universul poemelor din acest volum sobru și ludic, aspru și delicat, firesc și straniu în același timp.</div>
<div style="text-align: justify;">
Maturitatea poetică la care a ajuns Octavian Mihalcea este susținută cu finețe de ilustrațiile lui Alex Ivanov și de întregul aranjament grafic al cărții.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Prof.dr. Mihai Popescu</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-9397061918167907212016-05-19T11:50:00.001+03:002016-06-13T15:28:41.003+03:00UN POET GREU ÎNCADRABIL<div style="text-align: justify;">
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCJrktRzGjLJMGMrnlVwFW6NxtJPnWrCpCF2WdkbbauB1WujKgB57arHxKnyvJ4tNyzOHZP_VKGoz_XtvvoyD8dpbJTiAfuD-Cu37KDhaPRqnFRuBpKJwPEn4y3Yaj4B8j_nDnccXz5pA/s1600/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCJrktRzGjLJMGMrnlVwFW6NxtJPnWrCpCF2WdkbbauB1WujKgB57arHxKnyvJ4tNyzOHZP_VKGoz_XtvvoyD8dpbJTiAfuD-Cu37KDhaPRqnFRuBpKJwPEn4y3Yaj4B8j_nDnccXz5pA/s320/Coperta+Umbra+de+fier.jpg" width="208" /></a></div>
La editura „SemnE“ (Bucureşti, 2016) i s-a tipărit poetului Octavian Mihalcea a şasea carte de poezie: „Umbra de fier“. Deşi stilul scriiturii rămâne acelaşi, ne atrage atenţia, ca în fiecare volum de-al său, cu câte o particularitate anume. La debut, în „Bărbatul artei sângerează fluturi“ (2004), surprinde prin acea dualitate vers liber/sonet, puse faţă-n faţă; „Flagel“ e atestarea că el va fi credincios poeziei moderne, erezia către sonet fiind doar un exerciţiu de adoraţie faţă de regretatul poet Vasile Preda, care a uluit într-o manifestare literară cu ale sale „sonete închipuite ale lui Vasile Voiculescu“; „Epicriza“, care nu-i o „criză de epică“ (iată o posibilă definiţie a poeziei), ci un remember al unei cumpene de viaţă; „Poezii“, se pare o grabă a lui de clasicizare“; „Bestii şi basme“, un fel de mais voila, iată cum mă aud în franceză. De data asta, tandemul gând poetic/ ilustrare a sa rulează pe velodromul ideatic, armonios, dar sporind mesajele incifrării (la fiecare cinci pagini câte o grafică, o densitate demnă de un joint venture al artelor), astfel că „Umbra de fier“ a apărut nu numai în condiţii grafice excepţionale (un clişeu cu care ne-a obosit critica de întâmpinare), ci mai ales în condiţii de grafică de excepţie, datorată unui maestru al genului, Alex Ivanov. 12 desene (şi cu prima copertă, 13) pentru literatul care a debutat acum 13 ani, în 2003, în „Renaşterea culturală“, iar în 2013 i s-a acordat premiul pentru cronică literară al revistei „Dunărea de Jos“. Timpul şi cartea din elegantele linii grafice sunt temele-obsesie punând în valoare poemele lui Octavian Mihalcea. Desigur că referinţele critice elogioase ale unor erudiţi de amplitudine ca Octavian Soviany şi Emil Niculescu, cu flatante trimiteri livreşti, nu pot decât încânta pe creatorul acestor bijuterii lirice, pe fundalul unui ecou difuz din Ion Barbu. Dar dacă poetul „Jocului secund“ toarnă cuvintele prin retortele matematicii, Mihalcea le trece prin filosofie, iar rezultatul va fi inefabilitatea unei atmosfere mateine, de mare rafinament pentru stilişti, dar destul de greu de urmărit pentru degustătorii de baladesc. Străduinţa lui Octavian Mihalcea, de atâta amar (poate la el o fi fost dulceaţă, aflându-se la ecuatorul celor 40 de ani) de vreme, este permanenta preocupare de esenţializare a faptelor şi sentimentelor. Efort de-a dreptul brâncuşian, poetul lovind cu dalta în cuvinte, cu osârdia gorjeanului în lemn sau piatră. De aceea aş asemăna partea cu sonete din „Bărbatul artei sângerează fluturi“ cu semnificaţia „Ecorşeului“ titanului de la Hobiţa, în creaţia ce va urma. De la acest clasicism (numit aiurea de unii desuet, pentru a-şi justifica mediocritatea sau neputinţa) „se plonjează“ în oceanul cuvintelor dintru începuturi. Chiar Brâncuşi, în timpul vieţii sale, a refuzat graba cu care unii voiau să-l încadreze la suparealişti, arătându-le că el a căutat de fapt reliefarea frumuseţii fruste a arhaicului. În cheia asta poate fi citit şi receptat poetul nostru: renunţarea la tot ce e inutil, parazitar, bombastic. Privind hectarele de versuri ale contemporanilor, în numele unui up-to-date îndoielnic, îi apreciezi şi mai mult încăpăţânarea de a fi auster. El se află în situaţia de a creiona ideile-forţă ale poemului, lăsând cititorului libertatea de a-şi imagina, completându-le, frumuseţea şi adevărul gândurilor sugerate. La patru dintre prietenii săi, complici literar, li se dedică poeme. Fiecare dintre ei s-ar recunoaşte lesne în flash-urile de trimiteri ale autorului în raport cu propriile creaţii: Mircea Brăiliţa, inubliabilul, într-o „Aşteptare a zăpezilor“(...) „Pentru că toate cele pierdute vor fi aici. Oglinzi luminate încet“; Liviu Vişan, „Poetul care pictează poveşti“, „prăpăstii pe drumul enigmei“, sub „Robia marilor fantasme“, în „Ritmul sângelui, al vinului“; Alex Ivanov, ramă în rană, încifrările adulmecând linia vieţii într-o „nebunie verde“; în fine al patrulea, C.A, un rătăcit pe „Mistuitele căi aurite, atunci când se revoltă ceara unui timp interesant“. Versuri atingând spaţiile rarefiate ale trăirilor: „Apoi melancolie peste fiecare pod tulbure. Adâncimi sihastre. Epilog fără încetare“. În peste 70 de poeme, reţeta esenţializării este aplicată riguros, furnizând imagini dintre cele mai surprinzătoare. Chiar cu asumatul risc de a nu fi foarte convingător (deoarece poezia se scrie, nu se descrie), remarc farmecul ce se ascunde în muzica interioară a versurilor lui Octavian Mihalcea, prin evitarea unor expuneri, oscilând între confuzie, didacticism şi preţiozitate. E greu să urmezi ritul şi ritmul poemului tulbure. Cum să scapi de o „Cumplită energie a zeilor?“, de o „Captivitate strânsă la piept?“(„Captivitate“). Sub acel nimb gotic, „mereu târziu“, „Simţim apropierea versurilor neascunse. Cuvintele ar sfâşia multe“(„Nimb“). Ce straniu e „Peisajul atârnat în lanţ“, în care „Prin vis revin fântânile. Plutesc icoane de ceai“! Un „Spectacol matur despre orologii“(„Orologii“). „Prin aer, elogiul piruetei – detaliu de Chagall“, aşteptând „Săgeţile care nu mai ucid“(„Detaliu“). Cubismul de care e bănuit se confirmă, doar formal, nu în esenţă, în „Fin de siècle“ , unde găsim „Rotunde aripi din cărămidă. Lăzi cubice înfrăţite cu prăbuşirea“. Poemul „Lângă mine“ este o dureroasă (acum privită cu detaşare) amintire, în care el iese din «Epicriză» (fabuloasă „acea scufundare, undeva între pericolul retezării şi Salomeea dansând“), într-o cumpănă de viaţă, auzind doar „Glas maternal“(...) „lângă rană, lângă «Flagel»“. Poemul „Kali Yuga“ (ca o premoniţie, din sanscrită, a timpurilor întunecate) ar putea figura în orice antologie de poezie demnă de mileniul III: „Metronom la porţi fertile. Un gest iluzoriu. Kali Yuga – sânge sculptat. Teroarea cărnurilor, între moarte şi vers, anunţă marea sensibilitate la frig“. În „Castel“, eu intuiesc, fără ca Octavian Mihalcea să mi-o confirme, o Veneţie, ca o lagună discretă, în care descoperi, „Mereu nouă, mângâierea măştilor pierdute“ (vestitul carnaval). „Valul – înaltă robie miraculoasă“, dă o altă viziune, dar la fel de enigmatică, urbei muribunde. Greu descifrabile impulsuri erotice în „Nu cred“ („În colţul francez – se consumă periodic cel mai aprins gust înserat, exact la fel ca triunghiul tainei“), „Destăinuiri“ („primii oameni au făcut destăinuiri pătrunzătoare. Posibilă metodă. Posibil miracol.“), „Măşti“ („Suntem sărutaţii soarelui, doar iluzoriu.“) şi „Tehnici vechi“ („Tehnici vechi, amintiri umbroase în orice seducţie trăitoare. cale amintind forţa unei secunde închipuite.“). Superficial privind, din versurile sale pare a lipsi iubirea: să fie oare magma ei strecurată printre structurile lirice ale poemelor, ca o ultimă sfidare? Tot mai des bănuit de influenţe suprarealiste, Octavian Mihalcea ne oferă o posibilă mostră: „Unu plus unu – avem în comun rama solitudinii. Fiorul suprareal acoperă orice templu.“(„În comun“). Şi cum „Muntele a fost aşteptat destul“, nu cumva rama solitudinii provine de la o ambarcaţiune, lansată, în larg, spre o altă linişte? Multe sensuri la o poezie ce refuză...senzualul, în care „Putem simţi frumosul greu încadrabil, neuitarea centrului spectral. Răsfoiri traumatice pentru evaziune“. Octavian Mihalcea se defineşte, fie şi involuntar, prin ultimul poem citat, ca un poet greu încadrabil. Eufemism pentru nemărginit...</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
CONSTANTIN ARDELEANU</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-3142159532102444191.post-47354370418695568122016-03-23T16:02:00.001+02:002016-03-23T16:02:37.742+02:00TABLOURI POETICO - MUZICALE<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgvke0OjH1H1sNiq8qo7cfIoKUV8g4dThkHqiqqGEP7v2BbUDJti5GraXRt3ETf0sl8Cw47ZQ6W5JqQBViagvuXajtZafn9KV5y_plYP3yMi3J4ppRouk-QBFNTRQLYALgJRK0DN2Pcaek/s1600/PIANISSIMO+-+Maria+Calleya.jpg" imageanchor="1" style="clear: left; float: left; margin-bottom: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" height="320" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgvke0OjH1H1sNiq8qo7cfIoKUV8g4dThkHqiqqGEP7v2BbUDJti5GraXRt3ETf0sl8Cw47ZQ6W5JqQBViagvuXajtZafn9KV5y_plYP3yMi3J4ppRouk-QBFNTRQLYALgJRK0DN2Pcaek/s320/PIANISSIMO+-+Maria+Calleya.jpg" width="227" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Vorbim despre o apariție aparte în peisajul liric autohton, volumul PIANISSIMO (Editura Arvin Press, București, 2004), semnat de Maria Calleya. Încă din debutul cărții suntem familiarizați cu un proiect neîntrerupt al căutării la nivelul esențelor, acolo unde sunt intuite fațetele inexpugnabile caracteristice apelor adânci ale spiritului. E așteptată marea întâlnire cu ultradezirabilul fundamentării interioare. În același timp, putem sesiza și o inevitabilă conștiință a inadecvării la datele realului, doar ascendența iubirii estetizante acompaniind salutar jocul existențial. Maria Calleya scrie o poezie cu vădite nuanțe incantatorii, muzica reprezentând piatra angulară dintr-un special eșafodaj al vibrațiilor întru introspectarea sinelui. Foarte încet, foarte dulce, trăirea existenței în clipă are statut privilegiat printre atât de perenele date sufletești ce beneficiază de adecvate efecte auditive în registru cult: "Stăm alături, tu și eu,/ În dimineața albastră înecată de aer,/ Pentru o clipă, eterni, împăcați, rotunzi,/ În rezonanță cvasiperfectă cu cerul,/ Cu râul primordial, neîndrăznind/ A schița o mișcare, încordăm arcul/ Interiorului zguduit de furtună,/ Privim ziua urcând spre altar/ Știind că amiaza, cu fanfarele ei/ Ne va găsi oarecum depărtați,/ Oarecum palizi, infinit mai săraci -/ Mai știm însă că înaltul clipei/ Va depăși fluviile/ mormanul de rumeguș/ Azvârlit înainte-ne și toată suita/ Prăpăstiilor simfonice împrăștiate pe drum -/ Am trăit o oră egală cu veacul -/ De aceea rară, atâta de râvnită,/ Ca o bătaie de clopot, prelungită,/ Sfâșie turnul timpului pietros -/ Cântarea muritoare, zmeu în flăcări,/ Făuritorului de fire, se înalță/ Din două inimi, jertfă și prinos." Și totuși, în anumite ipostaze, un aer situat cumva à la recherche du temps perdu își pune inconfundabila patină asupra sublimărilor lirice din Pianissimo. Cromatizările aspectate fluid compun tablouri ideatice percutante care pot fi integrate evanescentei sfere simboliste. Spiritul morfeic întregește senzația de planare printre multiplele mutații interioare. "Din tărâmuri de umbre" izbucnește substanța metamorfozei în plin elan, nelipsită fiind accentuarea fin de siècle, dominatoare și problematizantă: "Urmăresc fără suflare cum se desprinde/ Încă o pată de zid în amurg,/ Balcoane înverzite de mușchi,/ Uși bătrâne lângă orbite ferestre,/ Și întreg aerul încălzit de umbre -/ Nu mă pot opri, fiindcă le semăn/ Și îmbrățișarea mea, trecând mai departe,/ E în același timp grăbită despărțire". Discursul poetic al Mariei Calleya denotă multă finețe nedisimulată, integrată unui captivant cadru unde "La glasul nostru, măști,/ Costume, fantome reiau/ Dansul întrerupt, un menuet/ Derutat, infinit elegant". Aproape fiecare imagine poetică presupune o numire a polivalenței. Totul e interpretabil conform unor edificări mai mult sau mai puțin eterice. Iată această ipostază amintind de celebrul dicton al Apostolului Luca, Ignem veni mittere in terram: "Îmi îngădui să scriu -/ Un alt fel de strigăt/ Biruitor/ Peste incendiatul/ Pământ". Energiile în perpetuă expansiune vor fi mereu apropiate poeziilor din volumul Pianissimo. Punctualele aspectări acvatice au deosebită relevanță abisală, împreună cu inconfundabilii fiori muzicali. Undeva, este imaginată și ființa unui sfinx inflamabil, străjuind neliniștile existențiale. Actul creației ia intense dimensiuni ontologice, cu valențe la limită: "N-ar trebui să te apropii de hârtie decât dacă/ simți că arde, că e inevitabil să alegi, să smulgi/ cuvintele din furtunoasa lor încolăceală și să le/ ordonezi cum poți, după șuvoiul încinsei lave ce/ țâșnește dinăuntru, și astfel, să încerci să mori/ într-un chip ideal." Dincolo de toate inerentele frământări se situează neobosita căutare a strălucirilor Adevărului. Spiritualizata comuniune cu natura poate lua dimensiuni soteriologice. "O entitate înflorită prin râs", așa ar arăta posibila dimensiune eliberatoare. Până atunci, persistă "un rest tragic", mereu revelatoriu, fără a fi pierdută din vedere pozitivitatea interioară. Maria Calleya abordează și problematica genezei stării muzicale, resimțită când sub forma "iubirii atroce, tulburându-ți carnea", sau apropiată acelor "presiuni subtile asupra pielii înfiorate". Profunzimile sufletești ar merita să fie comparate cu nemărginirea întinderilor marine. Baudelairian, invocând semenul, fratele, se dezvăluie câteva fragmente dintr-un univers odată plutitor. O inedită extincție art nouveau făgăduiește tacit redimensionări plurivalente: "M-au vizitat aici, într-o înălțime/ hoinari miriapozi, căutători de sens// În mers târâș ori înălțând sprâncene/ Ei aurul tăcerii l-au sorbit și-au mers// Spre alte câmpuri cu alți sori și zmee/ Iar urma lor pe dale s-a prelins// Din zalele croite-n mii de catifele/ Mărunt, un strop de abur s-a subțiat, s-a stins". În același timp, "zaiafeturile negustorilor de vieți" amintesc acel balcanism nu întotdeauna benign care internalizează rătăciri și cutremurări. Dacă ar fi numai "albastrul brocart", intens și magnetic, lumea s-ar deschide mai ușor profunzimii frumosului,"Netulburată/ ordinea imperială/ prin a cărei respirare/ alunecăm urcând". Visul și legile sale atât de fluide însoțesc multe din versurile Mariei Calleya. E vorba despre o muzicalitate imanentă învăluind toate mesajele cărții. Poeta preconizează catharsis-ul global menit a se integra funcției ascendente a spiritualității. Fin eclectism nocturn în continuă desfășurare, așa ar putea fi definite intensele căutări: "N-ar fi nevoie decât/ de o cupolă/ tăcută/ înaltă/ cu miresme de sori,/ de o noapte de cumpănă,/ ca orice noapte/ promițătoare și/ primejdioasă,/ și de glasul nostru/ planând în rotocoale line/ peste ființe năpădite de ierburi,/ scoici, melci și sare/ fierbinte". Dar în umbră stă binecunoscuta "Efigie arsă/ într-un timp sonor, de clopote." Chiar dacă peisajul existențial se prezintă bântuit de torturantul spirit al obscurității, speranța va persista, infatigabila speranță: "Voi vedea/ încă o dată soarele, luna crescând și, poate,/ mugurii unei vindecări colective." "Belșugul sclipitor de nisipuri spulberate", iată sintagma caracteristică încercărilor de a depăși, transfiguratoriu, cercul fenomenelor terestre. Volumul Pianissimo al Mariei Calleya are toate calitățile unei autentice profesiuni de credință, asumându-și plenar ulterioritatea, orice natură ar lua aceasta. Impresionează delicatețea și, în în același timp, profundul impact urmărind transgresarea numeroaselor condiționări. Sincretismul esteticului cu eticul conferă poemelor un statut ce, din păcate, nu mai este profestat într-o foarte discutabilă contemporaneitate. Intensele poetizări ale Mariei Calleya au virtuți alchimizante de care merită să ne apropiem empatic.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
OCTAVIAN MIHALCEA</div>
Octavian Mihalceahttp://www.blogger.com/profile/00484835835814737242noreply@blogger.com0