miercuri, 8 martie 2017

Octavian Mihalcea – Tabloul ca oglindă

Octavian Mihalcea s-a născut la 3 septembrie 1976, în Bucureşti,  a  absolvit Facultatea de Filosofie (în anul 2000) şi a obţinut masteratul în Teoria literaturii şi Literatură comparată (în anul 2011), la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din capitală. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. 
A publicat următoarele volume individuale de versuri: Bărbatul artei sângerează fluturi (Societatea Scriitorilor Militari, Bucureşti, 2004); Flagel (Editura Tritonic, Bucureşti, 2008), Epicriza (Editura SemnE, Bucureşti, 2011); Poezii (Editura  Fundaţiei Culturale Antares, 2012); Bestii şi basme / Brutes et contes bleus (Editura Eikon, 2014) şi Umbra de fier (Editura SemnE, 2016).  
Iată că poetul ne surprinde acum cu o carte de comentarii plastice, Tabloul ca oglindă (Editura Militară, București, 2016), prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Cercului Militar Naţional din București.  În Argumentul ce deschide volumul, General-locotenent dr. Cătălin Zisu subliniază standardul artistic ridicat al lucrărilor care au fost expuse pe simeze în decursul anilor. După cum afirmă Directorul Cercului Militar Naţional, Colonel dr. Cristian Dorca, întâmpinările sunt dedicate pictorilor care au performat estetic în ultimii ani la galeriile Cercului Militar Național.
În prologul cărţii, intitulat Repere pentru o estetică, Octavian Mihalcea ne justifică provenienţa titlului cărţii. Arta trebuie să reflecte realitatea în mod subiectiv, deformat, nu mimetic. “Picturile sugerează o altă realitate decât lumea pe care o vedem şi cu care suntem obişnuiţi. (…) Misterul oglinzii se regăseşte îndeosebi în pictură, unde imaginea reflectată durează după ce realitatea care a prilejuit-o a dispărut demult. Tablourile pot fi oglinzi în care privitorul să se recunoască. Este accentuată plurivalenţa înţelesurilor verbului a visa. Arta picturală comportă o deschidere profund iniţiatică spre lumea ficţiunilor cu funcţie revelatoare.” 
Autorul mai insistă asupra misterului creaţiei artistice şi asupra corespondenţei dintre arte. Cercetarea artefactelor relevă şi o plonjare în abisurile inconştientului fecund. Hermeneutica revelează alcătuirea alchimică. Nu uită că pictorul lucrează cu lumini şi umbre, ceea ce conduce la cercetarea regimurilor diurn şi nocturn ale imaginarului. Onirismul transfigurează uneori imaginile.
Pornind de la aceste consideraţii Octavian Mihalcea analizează artişti individuali şi unele expoziţii de grup. Ne vom opri asupra câtorva dintre personalităţile cercetate.
Sorin Adam, considerat de Vasile Grigore un continuator al lui Petraşcu, Dărăscu şi Baba, este încadrat ca postimpresionist, peisajele bretone evidențiindu-se prin colorit şi focalizarea luminii.
În tablourile Aureliei Chiru, dedicate cu precădere caselor tătăreşti din Balcic, grădinilor şi vazelor cu flori,  cronicarul distinge calmul şi căldura culorilor.
Peisajele veneţiene ale lui Augustin Costinescu ne aduc în faţa ochilor „peisaje acvatice adânc spiritualizate.”
Pictura lui Horea Cucerzan este puternic esenţializată. Spiritul de sinteză conduce spre abstractizare: „Legile visului consonează cu fiinţa acestei cromatici fluide, într-o edificare spirituală care vizează elocvenţa verticalei.”
Petru Damir practică o pictură suprarealistă pe gustul poetului Octavian Mihalcea, şi el cochetând cu acest curent: „Transfigurările ating cuprinzătoare teritorii caracteristice evaziunilor în vis, acolo unde eul creator îşi poate căuta neîngrădit drumul spre centru.”  
La Andrei Damo, cronicarul distinge atmosfera medievală particularizantă. 
În pictura Georgetei Grabovschi, culorile metalice reliefează volumele.
Tablourile lui Ion Hultoană amintesc de „lucrările marilor peisagişti din perioada interbelică.”
Alex Ivanov impresionează prin fiorul dramatic special. Remarcabile sunt şi coperţile de carte, cât şi ilustraţiile interioare ale unor volume beletristice. „În alte lucrări, folosirea cernelii conferă acuarelei un special aer misterios, fapt deductibil şi din intitularea unui exponat Rugăciuni uitate în cerneală.” – remarcă autorul.  Portretele cu uşoară tentă cubistă sunt memorabile.
La  artista japoneză Hisako Kobayashi primează viziunea genezei şi „intensitatea cromatizării”.
Otilia Michail-Oteteleşanu s-a numărat printre artiştii Casei Regale. Casele pictate în email respiră istorie. 
Vasile Parizescu, senator al Academiei Internaţionale de Artă Modernă din Roma şi Preşedintele de onoare al Artiştilor Plastici din Bucureşti, se evidențiază în pictură prin dramatism. Peisajele citadine şi florile relevă o orchestraţie simfonică unică şi crepusculară.
Cristina Mihaela Rădulescu purifică pânzele prin simbolul crucilor şi celebrarea stadiului embrionar uman.
Din păcate nu ne putem opri asupra fiecărui artist plastic prezentat cu pertinenţă de Octavian Mihalcea. Poetul este ajutat în munca sa de investigaţie a universurilor picturale de talent, intuiţie şi de pregătirea sa filosofică. Cronicarul ştie să releve esenţialul picturilor cercetate succint. Cartea  aduce bucurie artiştilor plastici comentaţi cât şi cititorilor.
                                                                                 
LUCIAN GRUIA

miercuri, 1 martie 2017

UNELE ÎNCRUNTĂRI

adevărurile malului
povestesc despre
pasul niciodată retras
neîntors din cale
doar unele încruntări
ar zdruncina dimineața
știută îndurare
fără noi cuvinte sus
chemând lăncile
dor de finaluri incandescente
fără viscolirea filelor

URNA CU PEȘTI

fără sfială în cerc
e trimisă pulberea fină
politețea din urna cu pești
se va trezi pământul
masivei copilării
cu soarele alături
știu – lumea înșală
poeții în fiecare noapte
cândva vom fi fără umbră
și nu vom putea răspunde

APE SUBȚIRI

oare dacă părul servil
ar fi tras printre nuanțe
ce nu există
s-ar spune că nu există?
încercuiești tot ce
se poate uita de aproape
acum cine știe ce
se poate întâmpla
pe lângă dezordine?
laturile nu se vor modifica
decât la capăt
adunarea apelor subțiri

URMA

arpegii îndreptate
spre cele dintâi peisaje
când orele vârfului
cinstesc avid privirea
urma va lovi cu siguranță
îngemănările de dincolo
te uiți pentru că știi
vom uita obrazul
peste care se lasă seara
fumul ochilor buni

SÂMBĂTĂ

spui asta pentru că mă iubești
atingi marginea unghiei
dar sunt unghii noi
dar mă iubești
uitați-vă se zice că pot
învia colțurile frumoase
priviți fix descoperirea capului
mereu descoperirea capului
tot cu o sâmbătă alături
vorbim încet
lecție simplă, rară

AMPRENTA

pași de pisică albă în așteptare
și gheare și colți și ochi flămânzi
prea flămânzi pentru fericirile
noastre uitate odată între fum și apă
mergi liber drept așa cum
pasul deschis se simte bine
din ce în ce mai bine
acum cunoști iar
părțile stângi neacoperite
poți să mai pui
odată amprenta

PUNCTE

nu orice ochi
aruncă lumină
cercuri duble
cercuri verzi
neînvinse de
alte și alte
puncte din suflet
știi, sub gheață
se ascund păduri vii
toate cele strălucitoare
cele de peste scufundări

VESTITE PORȚI

ramă de piatră
și zbor de lemn
cine mai știe
acele chipuri
ale iernilor
petrecute?
să fim doar
transparenți
înclinați mâine
vestite porți neștiute
poate sincere
glasul nu e de acum
cine se ascute va trăi
viața culorii aprinse
măngâierea
soarelui trecut

duminică, 19 februarie 2017

Resorturile interioare ale creației

Primul volum de cronică plastică al poetului, eseistului și criticului Octavian Mihalcea – Tabloul ca oglindă – îi trădează personalitatea poetică. Lansat cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la înființarea Cercului Militar Național, lucrarea cuprinde cronicile scrise de autor despre 27 dintre pictorii care au expus în ultimii ani în galeriile edificiului aniversat. Poezia cronicilor este evidentă pentru cititor, așa cum este și educația exhaustivă a autorului. Nu lipsesc paralele cu mari poeți și scriitori universali și nici mataforele (fără de care poezia nu are valoare artistică, rămânând la stadiul de încercare pubertină). În plus, lirica analizelor din lucrarea menționată subliniază artistic latura lor critică avizată și aplicată.
Firescul aprecierilor estetice și poetice este frapant, iar franchețea – dezarmantă. Octavian Mihalcea disecă aproape chirurgical operele artiștilor plastici abordați pentru a descoperi resorturile interioare ale creației, revelațiile care s-au întrupat în culoare. Privirea profundă a autorului textelor reușește să străpungă aparența și să dezgolească înțelesurile sufletelor care stăpânesc pânza cu pensulele. Un demers aproape magic care izvorăște dintr-un bagaj uriaș de cunoștiințe, dar și dintr-o intuiție adâncă. Doar oamenii care dețin astfel de atuuri pot ajunge la un nivel superior, volumul fiind o demonstrație de forță în acest sens. Autorul își confirmă încă o dată valoarea incontestabilă.
El creează senzația simplității demersului realizat, dar arată și complexitatea mesajului. Texte scurte, la obiect, comprehensive, fine și poetice. O rețetă greu repetabilă. O amprentă personală și valoroasă a unui critic premiat. O lecție care ar trebui predată în școlile cu profil artistic. Dar nu într-o țară care ignoră valoarea autentică în favoarea mediocrității și a vulgarului gratuit. Într-o țară în care sunt ridicate statui unor personaje prefabricate din carton reciclat. Într-o țară în care sunt promovate intens penibilul putrezit în oglinzi diforme și imagini false însăilate din interes material.