Dorit fără să doară

numai orbit de stâncile începutului vei pleca
vecin al intrării în cercuri
brăzdate de unghiuri ascuţite

învaţă cum se urmăresc frânghiile plăpânde

adormiri şi strigăte în graiul dorit fără să doară

Ceruri deschise

îţi aminteşti uriaşa sculptură
albele ceruri deschise

erau alte vieţi din alte lumi
întru stigmat atinse cu aripa fină
a stilurilor căzute

astăzi pauzele sunt fluide
şi doar cifrele negre ne mai salvează

Lamă curată

din încercuirea visului
vom apropia două globuri unite
apoi arse pe întuneric
în raiul lamei curate

de apă
de carne

Spre învierea naufragiului

pare că altă faţă a luminii se rupe
şi adoră masca limpede
cumplitele genuri fine uneori
când pot să curgă
spre învierea tăcerii
spre învierea naufragiului

cunoaşte-mă doar sub acel astru alungat departe

Scoică nebună

timpul pe muchia nopţii
pentru corpuri iubite la capătul lumii
închis

cu lacrimi care cad abia mâine
cu iele blestemând anotimpurile
cu linii pierdute în spaţii drepte

aşa am ascuns sub o scoică nebună
cea mai frumoasă inimă lovită

Cuvintele se pierd

măcar să plutim graţios şi sincer
în lumea oglinzii

cuvintele se pierd aici
şi nu pot arde lungile coridoare
alunecând peste sângele nostru rece

un soare special
căzut lângă vama îngheţată a mării

Luna neagră

culcă sau mai bine uită
marginea zimţilor albi
ce muşcă doar umbre duble
aşa cum separi vertical piatra veche
lucrată în linişte vie
de luna neagră ferită
necrăpată