umbra pământului ca lumină crudă
întoarce lacrima şi rădăcina ei
spre a se topi în părţi ovale
şoptind istoria cea mai ştiută
trupul nevăzut şi rugăciunea cărnii
aici se va slăvi penumbra
rugului închis într-un suflet de femeie
născută din ochiul fascinului
cu dantelă neagră pe umerii goi
orice muză poartă alături
istoria capului tăiat într-o zi de vară
rotirea neschimbată a chipurilor moi
joi, 3 septembrie 2009
singurătatea femeii din vis
lumina se uita printre genele încărcate de rouă
erai alături spre ceea ce eram acum o toamnă
nu mai doream trezirea
alunecam vital în luciul ochilor obosiţi
sângele se ascunsese în pământ spre a-ţi regăsi figura
poate ador fără să ştiu masca stăpânului de păduri aprinse
poate am visat într-o limbă moartă în cine ştie ce lume
dar acum nu vreau să ascult liniştea
ştiu că apoi ea va mângâia alte nuanţe
(liniştea ta invocată în nopţile fără grai de dincolo de val)
oricum bulgării trebuiau să rănească timpanul sufletului
cerul trebuia să ningă închis peste ape
împreună cu vântul nimeni din rană nu a plâns
ar fi fost prea puţin
urma să te recunosc numai noaptea
pe sub respirări cu parfum de iarnă
erai alături spre ceea ce eram acum o toamnă
nu mai doream trezirea
alunecam vital în luciul ochilor obosiţi
sângele se ascunsese în pământ spre a-ţi regăsi figura
poate ador fără să ştiu masca stăpânului de păduri aprinse
poate am visat într-o limbă moartă în cine ştie ce lume
dar acum nu vreau să ascult liniştea
ştiu că apoi ea va mângâia alte nuanţe
(liniştea ta invocată în nopţile fără grai de dincolo de val)
oricum bulgării trebuiau să rănească timpanul sufletului
cerul trebuia să ningă închis peste ape
împreună cu vântul nimeni din rană nu a plâns
ar fi fost prea puţin
urma să te recunosc numai noaptea
pe sub respirări cu parfum de iarnă
de piatră
alarmă fluidă a simţului bun
când apusul inimilor se pierde
printre înflăcăratele plete ale unui jar cuminte
aerul secolului ascuns încă vrea să trăiască
în aceste vene de piatră încinsă
la început a fost muzica schimbătoare a paginii pierdute
şi aluatul supus încercării – siluetă credincioasă
coaja rămasă înconjoară mereu îndrăgostită
marea singurătate populată cu sânge
curtea interioară ca o aventură de mâine
salvează sonor poarta de piatră
culoarea limpede şi glasul fiecărei seri
unicul chip pietrificat
când apusul inimilor se pierde
printre înflăcăratele plete ale unui jar cuminte
aerul secolului ascuns încă vrea să trăiască
în aceste vene de piatră încinsă
la început a fost muzica schimbătoare a paginii pierdute
şi aluatul supus încercării – siluetă credincioasă
coaja rămasă înconjoară mereu îndrăgostită
marea singurătate populată cu sânge
curtea interioară ca o aventură de mâine
salvează sonor poarta de piatră
culoarea limpede şi glasul fiecărei seri
unicul chip pietrificat
o mică scară
curentul fuge mai repede pe axa îndepărtării apăsate
roiuri de măşti se vor strânge pe lângă alb şi negru
până ce întoarcere nu va mai fi
ascultă piatra de munte piatra de râu piatra de roşu azvârlită
am dovedit că lumina se opreşte la mine
la fel cum creşte o mică scară
între puls şi lichide colorate
(un soi de pisc urcat)
nu mai sunt pictat la ore târzii de trecere
totuşi punctul cuţitului încă desfăşoară
puritatea liniei şi zâmbetul flagrant – fugă albă paralelă
într-o parte veselă spre margine
se văd lumi peste noi păcate – umbre simple
roiuri de măşti se vor strânge pe lângă alb şi negru
până ce întoarcere nu va mai fi
ascultă piatra de munte piatra de râu piatra de roşu azvârlită
am dovedit că lumina se opreşte la mine
la fel cum creşte o mică scară
între puls şi lichide colorate
(un soi de pisc urcat)
nu mai sunt pictat la ore târzii de trecere
totuşi punctul cuţitului încă desfăşoară
puritatea liniei şi zâmbetul flagrant – fugă albă paralelă
într-o parte veselă spre margine
se văd lumi peste noi păcate – umbre simple
oniria
muşchii pot spune povestea urcării
aprinse diluate apropiate de gândul viitor
ruinele întrerupte nu mai pot să ardă
ochii ce mint cu nimbul adevărului
la începutul unei nopţi lirice am vrut să vin
ceasul m-a îndreptat m-a alungat – obiect vătămător
de atunci aud cum ovalul strâns cuprinde şi vieţi închipuite
(oniria sau ideea de noapte)
aprinse diluate apropiate de gândul viitor
ruinele întrerupte nu mai pot să ardă
ochii ce mint cu nimbul adevărului
la începutul unei nopţi lirice am vrut să vin
ceasul m-a îndreptat m-a alungat – obiect vătămător
de atunci aud cum ovalul strâns cuprinde şi vieţi închipuite
(oniria sau ideea de noapte)
transe de noapte
învaţă-mă să muşc apa foarte roşie
aşa cum îi place semnului tău
transmiterea începe de la soare
cu efecte aşteptate târziu
ne dorim pe malul a două lacuri vecine
urmăriţi deasupra drumului de fier
încercat în matca nisipului ars deasupra
cât încă mai arde cercul închipuit de un amor princiar
ştiinţa veche pe lângă drumul vechi se poate rupe de trunchi
mâine o să plecăm răstigniţi
baltă pe baltă
târziu pe târziu
sud pe sud
istoria simbolică şi stihurile de aur
întâmpină piciorul de om strivind inima zeului
tot ce apare nu este în semn
voal şi confuzii pentru viitorul fals
(cuvânt înainte sau icar uitat)
aşa cum îi place semnului tău
transmiterea începe de la soare
cu efecte aşteptate târziu
ne dorim pe malul a două lacuri vecine
urmăriţi deasupra drumului de fier
încercat în matca nisipului ars deasupra
cât încă mai arde cercul închipuit de un amor princiar
ştiinţa veche pe lângă drumul vechi se poate rupe de trunchi
mâine o să plecăm răstigniţi
baltă pe baltă
târziu pe târziu
sud pe sud
istoria simbolică şi stihurile de aur
întâmpină piciorul de om strivind inima zeului
tot ce apare nu este în semn
voal şi confuzii pentru viitorul fals
(cuvânt înainte sau icar uitat)
pas postum
simplu – cine sunt pentru o rană deschisă
ruinele se împart în şoapte
(timp şi nopţi trecute pentru acea victorie în fărâme)
viaţa e prea departe
(sinceritate în poezie – sânge învelit)
aici ştiu că poţi să iubeşti postum
lumile întrecute
poemele verzi
poate limpezi
ruinele se împart în şoapte
(timp şi nopţi trecute pentru acea victorie în fărâme)
viaţa e prea departe
(sinceritate în poezie – sânge învelit)
aici ştiu că poţi să iubeşti postum
lumile întrecute
poemele verzi
poate limpezi
facerea visului rupt
glasul trupului ce tremură – pentru a fi mai aproape
când ziua e o distanţă fără minuni
vrei să recunoşti
contestă-mi sufletul
eşti încă aici
cerul s-a terminat aquatic
portal închis şi veri trucate
rupe-mă
sunt după simţul visului făcut
când ziua e o distanţă fără minuni
vrei să recunoşti
contestă-mi sufletul
eşti încă aici
cerul s-a terminat aquatic
portal închis şi veri trucate
rupe-mă
sunt după simţul visului făcut
căderea pereţilor goi
între şoaptele cele mai galbene
dintr-o lume posibilă
chiar şi parşiv-paralelă
intrau sau doar pluteau
cuburi catifelate
declarat bacoviene
atunci când vântul violet
plângea sângele
trecut în pământuri
fără îngeri vii
catifea neagră lângă umbre dirijate
aici se va adora visul – bulgăre tânăr plecat
se poate colora
se poate masca
se poate tortura
doar noaptea
căderea pereţilor goi
demult
dintr-o lume posibilă
chiar şi parşiv-paralelă
intrau sau doar pluteau
cuburi catifelate
declarat bacoviene
atunci când vântul violet
plângea sângele
trecut în pământuri
fără îngeri vii
catifea neagră lângă umbre dirijate
aici se va adora visul – bulgăre tânăr plecat
se poate colora
se poate masca
se poate tortura
doar noaptea
căderea pereţilor goi
demult
numai o pânză
amintirea şi cel mai bun prieten al ei
suav ca moartea
întunecă şi ascunde
sfat de a iubi iubirea
întinsă toată noaptea
situaţia se poate prelungi între paranteze foarte simpatice
peste camere şi uşi bântuite
poate în fotografii voalate – iată chipul meu viu
relativ târziu împotriva organelor ce mă ţin treaz
minus motivul ştiut
am invidiat poetul şi filosoful
mormântul apei
fără tine
numai pânza ruptă e limita
versul se lipeşte
se leagă
ariile pleacă după arderi ce taie semne duble
lumina trupului dens ca o vagă teroare ar părea
ascuţită
sensibilă
deasă
suav ca moartea
întunecă şi ascunde
sfat de a iubi iubirea
întinsă toată noaptea
situaţia se poate prelungi între paranteze foarte simpatice
peste camere şi uşi bântuite
poate în fotografii voalate – iată chipul meu viu
relativ târziu împotriva organelor ce mă ţin treaz
minus motivul ştiut
am invidiat poetul şi filosoful
mormântul apei
fără tine
numai pânza ruptă e limita
versul se lipeşte
se leagă
ariile pleacă după arderi ce taie semne duble
lumina trupului dens ca o vagă teroare ar părea
ascuţită
sensibilă
deasă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)