luna neagră

ascultă sau mai bine ascunde
paşii zimţilor albi
ce muşcă numai mecanisme verticale
şi separă piatra veche
lucrată în linişte curată
ferită de luna neagră
crăpată

umbra altei scoici

auzul aprins va fi mâine nisip

sunt corpuri goale pe aceeaşi mare
simple podoabe vopsite
sub umbra altei scoici

visul nu mai aruncă flăcări

zodie închisă a cleştilor timizi

în rame albe trăim nostalgia caselor lichide

inimi plutind

maluri arse la început

curente parţial înlocuite
de jos în sus
jură pe răni lungi
aşa cum alunecă
umbra cuvântului străin
rotund şi devreme asaltat
de ape reci departe

uităm şi visăm că soarele cade
salvând doar îngerii vechi
pe maluri arse la început

profiluri posibile

te ascunzi apoi te urmăresc
peste nopţi şi jumătate
neîntregind cu lumină
morţi străveziu ucise
la marginea lumii balanţei
ca un tremur pios
tăcut în profiluri posibile

aştept altă iarnă schiţată
în preajma săgeţilor vii
rupte sau slăvite

nuanţe păzite

şi dacă un pinten galben
pe care uneori îl numim vers
ne va sorbi vegetal
acel semn mâine uitat
va adora verdele din ochii fără culoare

încercăm tăria vocii stârpite
între roci şi capete noi aflate

pereţii lucizi înving linia curgătoare
pe lângă nuanţe păzite

arată-mi că nu eşti acolo
şoaptă întoarsă
urmuz trăind încă