sfânt ar fi conturul cruciat
nedefinit sau totuşi atins
pe ţărmul rătăcit între tuşe severe
cu lacrimi pierdute
visate întregi
ruina timpului – glasul rugului de după zi
va uni un braţ cu altul
trupul ca o pată roşie
(rugăciune topită a cărnii)
duminică, 29 noiembrie 2009
Primăvara la început
iubeşte
apoi învinge verticala
celui mai încercat pământ
pentru că lumina e lichidă
în preajma singurului început
începutului singur
deasupra sunt locuri
pe vechi răni de aprilie
tăcute valuri încercuite
spre a fi ţintă şi sânge
primăvara la început
apoi învinge verticala
celui mai încercat pământ
pentru că lumina e lichidă
în preajma singurului început
începutului singur
deasupra sunt locuri
pe vechi răni de aprilie
tăcute valuri încercuite
spre a fi ţintă şi sânge
primăvara la început
Portretul marchizei
cu alţi cleşti despicaţi – linii pierdute
închizi o vară şi un suflet
după gratia timpului umed
înrămat crăpat ameninţat
luceşte lama vinovată a zâmbetului
(detaliu încifrat pe dantela nobilă)
vrei să trăieşti
de ce mai vrei să trăieşti
ucisa lume a umbrelor verii
numai noaptea te vei îmbogăţi
închizi o vară şi un suflet
după gratia timpului umed
înrămat crăpat ameninţat
luceşte lama vinovată a zâmbetului
(detaliu încifrat pe dantela nobilă)
vrei să trăieşti
de ce mai vrei să trăieşti
ucisa lume a umbrelor verii
numai noaptea te vei îmbogăţi
Muza de piatră
pe când eram siluete de scoici
în roşu consacrat cioplite
viaţa cercului viaţa apei
arunca umbre fără salvare
pe urmele cetăţii sfârşite
aşa cum trece iubirea
muza de fum nu aduce liniştea
varului stins
eliberat în piatră
în roşu consacrat cioplite
viaţa cercului viaţa apei
arunca umbre fără salvare
pe urmele cetăţii sfârşite
aşa cum trece iubirea
muza de fum nu aduce liniştea
varului stins
eliberat în piatră
Flori învinse
distanţe verzi ce se unesc în luna fierului
uitând cum arde urechea berbecului ascuns
numai de corbi
numai de corbi
acum sapi după inimi infidele
lumina e slabă şi teritoriile vii
flori învinse de soare
florile soarelui
uitând cum arde urechea berbecului ascuns
numai de corbi
numai de corbi
acum sapi după inimi infidele
lumina e slabă şi teritoriile vii
flori învinse de soare
florile soarelui
Poem cu mâna stângă
ai spune că planeta focului e blondă
ca pielea arsă pe trupul mării gol
să ştii – inimile scad
şi crengile de seară întind pletele întunericului
fără memorie
din stânga cuvântului hirsut
aruncat în apă
ca pielea arsă pe trupul mării gol
să ştii – inimile scad
şi crengile de seară întind pletele întunericului
fără memorie
din stânga cuvântului hirsut
aruncat în apă
joi, 12 noiembrie 2009
armura soarelui pur
creşteam spre limita de est
restul ca veşnică părere despre ieri
se află mai sigur în golul
intrat printre nori
pentru că undeva încă respiră
armura soarelui pur
restul ca veşnică părere despre ieri
se află mai sigur în golul
intrat printre nori
pentru că undeva încă respiră
armura soarelui pur
început de cal
cu imagini şi vorbe de portocală
coama visului stilat pe salt
răsuflă jos şi sus
rana rămâne aceeaşi
rostul colorat mă aduce
între vămi de cuţite şi inimi
aşezarea aceluiaşi cuţit poate rupe
ochiul de val şi cerul de roşu
să vrei să cobori
să ceri porţia vopsită
pentru mâine
ce colorat e începutul de cal
urmează iubirea alb-negru
sfârşit
coama visului stilat pe salt
răsuflă jos şi sus
rana rămâne aceeaşi
rostul colorat mă aduce
între vămi de cuţite şi inimi
aşezarea aceluiaşi cuţit poate rupe
ochiul de val şi cerul de roşu
să vrei să cobori
să ceri porţia vopsită
pentru mâine
ce colorat e începutul de cal
urmează iubirea alb-negru
sfârşit
a nins deasupra unui turn
zona cerului naşte neaşteptat
muguri incendiaţi la aceeaşi altitudine
lumina rotundă mai poate suporta
zăpezi interzise şi linii fine
afară s-a porni nemoartea
sfâşiată abandonată aproape învinsă
porţia de cer a interiorului dependent
pe feţe stoarse încă trăieşte întinderea primară
aproape de firide şi de stele
a nins deasupra unui turn înecat
în marea ta necunoscută
muguri incendiaţi la aceeaşi altitudine
lumina rotundă mai poate suporta
zăpezi interzise şi linii fine
afară s-a porni nemoartea
sfâşiată abandonată aproape învinsă
porţia de cer a interiorului dependent
pe feţe stoarse încă trăieşte întinderea primară
aproape de firide şi de stele
a nins deasupra unui turn înecat
în marea ta necunoscută
umbra lui trei
şi poartă lângă plete lungi umbra lui trei
amorul vrea să apară la fiecare oră disponibilă
singur chiar şi singur
orice sunet provoacă rana lovită de lună
poate vetustă sau poate cu sânge diluat
o seară poţi să te mai ascunzi
după casa luminii
după transa nisipului ars
după flagel
amorul vrea să apară la fiecare oră disponibilă
singur chiar şi singur
orice sunet provoacă rana lovită de lună
poate vetustă sau poate cu sânge diluat
o seară poţi să te mai ascunzi
după casa luminii
după transa nisipului ars
după flagel
opera la negru
dacă dimineaţa locul capului meu
ar fi brăzdat de aburii neatingerii subtile
ca lipsa fiinţei (pauză chemată)
e vestea că nu aş mai semăna
cu profilul noptatic (pleoapa din colţ)
treapta se urcă singură
deasupra esenţei piciorului prim
doar opera la negru calcă pe semnele crăpate
ar fi brăzdat de aburii neatingerii subtile
ca lipsa fiinţei (pauză chemată)
e vestea că nu aş mai semăna
cu profilul noptatic (pleoapa din colţ)
treapta se urcă singură
deasupra esenţei piciorului prim
doar opera la negru calcă pe semnele crăpate
visul lui Gérard
singură ca piatra închisă în lemn (suma somnului)
direcţia porţii de peste dublu
modifică ieşirea din corp
egal cu roşu egal cu verde egal cu soarele căzut
în visul lui Gérard
spânzură-mă de foc
jos către orizont a rămas drumul orientului întregit cu întuneric
sau unicul templu clădit afară din lume
bogăţia nu mai ajută pe nimeni
direcţia porţii de peste dublu
modifică ieşirea din corp
egal cu roşu egal cu verde egal cu soarele căzut
în visul lui Gérard
spânzură-mă de foc
jos către orizont a rămas drumul orientului întregit cu întuneric
sau unicul templu clădit afară din lume
bogăţia nu mai ajută pe nimeni
urma ochilor doriţi
avem toată patima curgătoare
şi întreruptă şi în loc de viaţă trăită
peste umeri blânzi
alungă pata învinsă pe un piept imaculat
din specia albastrului torid
mai sus culorile se unesc
dincolo de urma ochilor doriţi
cercetează groapa fără capăt
ar fi o cununie tăiată de îngeri captivi
şi întreruptă şi în loc de viaţă trăită
peste umeri blânzi
alungă pata învinsă pe un piept imaculat
din specia albastrului torid
mai sus culorile se unesc
dincolo de urma ochilor doriţi
cercetează groapa fără capăt
ar fi o cununie tăiată de îngeri captivi
voiaj lichid
nu se târăşte prin caverna trupurilor ce zăbovesc
nu are izul apei căzând pe lângă valuri
nu poartă nuanţa pasului schimbat
tabloul în care străluceşte linia vieţii
iubeşte o singură culoare – voiaj lichid
muzica valului topeşte albastrul în albastru
şi închide soarele viu între pleoape îngheţate
albastru – cub interior ondulând
nu are izul apei căzând pe lângă valuri
nu poartă nuanţa pasului schimbat
tabloul în care străluceşte linia vieţii
iubeşte o singură culoare – voiaj lichid
muzica valului topeşte albastrul în albastru
şi închide soarele viu între pleoape îngheţate
albastru – cub interior ondulând
vertij tăiat
la marginea ruptă a sunet şi timpuri întoarse -
cruci galbene pe lângă spaţii moi
mereu altul trăieşte în glasul
stelei ascunse după inimi rotinde
ca şi când ai fi iubită de iarnă
arzi şi fugi – vertij tăiat
cruci galbene pe lângă spaţii moi
mereu altul trăieşte în glasul
stelei ascunse după inimi rotinde
ca şi când ai fi iubită de iarnă
arzi şi fugi – vertij tăiat
visele se fabrică
către toate părţile sacre ce au curs pe ape visate
către toate corăbiile înecate în zorii nunţilor de fier
către focurile mişcătoare trudind pe maluri dezbinate
acest oracol nocturn din oglinzi înveninate cu aur
această dezgolire îngropată în ploaie
pe malul ud visele se fabrică
către toate corăbiile înecate în zorii nunţilor de fier
către focurile mişcătoare trudind pe maluri dezbinate
acest oracol nocturn din oglinzi înveninate cu aur
această dezgolire îngropată în ploaie
pe malul ud visele se fabrică
Abonați-vă la:
Postări (Atom)