DESTIN FIN
Muncă grea la polizorul de diamante
galbene așchii de singurătate
sângele-nchegat
pe gânduri aproape uitate
viață de râmă în praf strălucitor
sperând să vezi mai limpede în viitor
și vulpi hămesite înfulecând
măruntaiele vorbelor tale uscate
preț pe iubire. iubire sordidă
mlădița ta mâncată încet
de multicolora grasă păroasă omidă
SĂRACI
Noi nu purtăm bijuterii
nu ne-au căzut din gură trufe
pe gâtul gol
în palmele tremurătoare
în adânc de inimă moale
sclipesc doar câteva
secunde fericite
atât ne-a dat Dumnezeu
și cuvintele muribunde sparte
și creierul negru de jalnic ateu
OFERTĂ
Cumpărați creier învins
cumpărați creier învins
azi de la tarabe
mâine de pe fostul câmp de luptă
unde se lăfăie pirul scaieții
sunt tunuri topite tancuri îngropate
cântecele nu
câte ceva din mila imperială nu
sub unghia prezentului
și mai pe înțelesul vieții
cu buze subțiri
și ochi uscați călăul
tot taie căpățâni
în crugul dimineții
POEM DE SUPRAFAȚĂ
De când văzură din singurătate
întreg viitorul cu gheare cu tot
răcoare de floare în gabii le bate
de după cârmă matrozii îi scot
pe țărm prin poiene fetele-i plâng
că vor fi spânzurați în verzi Caraibe
pirați ai tăcerii cu suflet nătâng
cârligul puterii mâncat de amibe
ehei! chihlimbarul din creier și vinul
festinul pe care era să-l mânânc
la prova în spumă se sparge destinul
și steaua se-ntoarce râzând din adânc
CANON
Acelora scăpați din vis
în plină noapte triumfală
cuvântul nostru nepermis
le fie pus ca o zăbală
acelora cu greu de viață
și mult prea stoarse fericiri
le fie dimineți cu ceață
uitate-n jalnice priviri
acelora ce niciodată
nu au greblat culcușul florii
n-au decorat un sân de fată
pumnal în piept le fie zorii
ÎMI SPUNE
Îmi spune: nu, nu te speria
au scăpat din gura ta
numai cuvintele pure
nu știu ce vrea cine este
în padoc se învârt iepele sure
în suflet putrezește orișice veste
și atunci pe pajiști în preerii
cine mai sunt și cine am fost
când va începe marea poveste?
zmeii mei pajii mei prințesele mele
vindeți voi încremeniți în piețe
afine crude mure verzi și iluzii pădurețe
VALSUL NIPON
Fețele albe
mâinile albe
tălpile rupte
pe drum către Fuji
gheișe perfecte
vorbele lupte
și la întoarceri
sub evantaie
sabia taie
UN FEL DE ZBOR
Când a aflat că nu e muritor
bătea în clopot. paie, lut, șindrilă
toată averea lui
sărea într-un picior
cu pielea șarpelui pe după gât, de milă
și se-nvârtește-acum în mari volute
prea sus pe boltă
lăsând trei lacrmi negre din ochiu-i argintiu
jos pe pământ popoare se revoltă
căruțele durerii n-au niciun vizitiu
e-un fel de om lovit fără-ncetare
de gloanțele subțiri în inimile-i multe
zboară și nu mai moare
zboară și nu mai moare
PE TĂIȘ
Pe un tăiș al nimănui
curge, curge sângele amurgului
n-am vrut cândva
acum cu disperare
vreau să mărturisesc
toate firele de iarbă
de lângă casă pălesc
