Lucrările Cristinei Mihaela Rădulescu vor să deschidă porți spre lumea interioară a fiecăruia, acolo unde autenticul, naturalul, stările de puritate sunt apărate de presiunea alterantă a exteriorului. Este celebrat stadiul inalterabil ,,embrionar”, structură ce s-a păstrat nepervertită. Aripa alienării nu trebuie să afecteze esențele. Aceste tablouri stau sub zodia spiralei, simbol totalizant axat pe sondarea profundelor straturi spirituale, în căutarea acelui ,,ceva” inspirator, reamintindu-ne primele adevăruri. Supuși ciclului alterității, trebuie să aflăm urmele pașilor dintâi. Complexitatea lumii poartă mistere camuflate, ce riscă să fie strivite de grosierul stadiilor inferioare. Iată una dintre dominantele artistice ale Cristinei Mihaela Rădulescu.
Deși forțele neevoluate izbucnesc cu violență, ele sunt înconjurate de tonuri coloristice care inspiră încredere. Șansa la viață e amenințată, într-un fundal industrial, de prezența întru maculare a materiei fumegânde. Din fericire încă mai există nașteri florale și idealuri nealterate. Pe acest fond, lacrimile, chiar dacă sunt de aur, rămân totuși lacrimi. Prăbușirile abisale proprii acestei viziuni saturniene trimit spre tipic mateina ,,vreme de lacrimi”. Indivizii stau închiși în celule pluviale. Lacrimile fiind de aur, actul căderii poate lua valori revelatorii, în direcția descoperirii unor fațete fundamentale pentru ,,ecuația personală” a fiecăruia.
Apa, ca element, favorizează introspecția și latura sensibilă, creativă, ascunse sub multiplele depuneri opace din lume. Ideatica lacrimilor ar putea fi o ilustrare a sintagmei poetice bacoviene ,,aud materia plângând”. Dar viața trebuie să fie trăită în lumină. Suntem lângă o pânză care înfățișează un crucifix arborescent apropiat de ziduri aproape năruite. Simbolul peren al crucii are un rol bine delimitat. Omul se situează sub protecția arborelui-cruce, fiind realizată întoarcerea spre fundament. Conform funcției soteriologice a simbolului, crengile uscate sunt eliminate din umbra aruncată de copac pe deterioratul perete, material perisabil.
Spre a sublinia importanța primordială a iubirii, Cristina Mihaela Rădulescu caută să ne inițieze în acest mister fertil. Parcă desprins din celebra scriere a lui Gérard de Nerval, ,,Fiicele focului”, tabloul triadei inspiratoare dorește să descopere unghiuri esențiale ascunse în noi. Purificarea prin ardere favorizează imaginea iubirii ca act de cunoaștere. Una dintre temele importante ale pictoriței este eterna căutare a sufletului pereche, pe fondul desacralizat al căderii îngerilor. Aripile îngenunchiate sunt doar o etapă în căutarea unității pierdute. Se spune că două suflete, odată rătăcite unul de celălalt, se vor regăsi cu greu în eternitate. Trebuie să fim încrezători că există și excepții.
Pe un introspectiv ton aquamarin se petrec incantații alchimizante, rugăciuni pentru lumină. Ispășirile au forța incandescentă tipică trăirilor mistice. Eul nenăscut va descătușa inima. Feminitatea are valoarea revelației, irumpere luminoasă într-un areal dominat de umbră. Centrată pe inimă, este similară cu ,,axis mundi”. Avem o atmosferă evanescentă, din arsenalul vastei problematici a tehnicilor revelatorii. Ascensiuni, propensiuni spre lumea cerurilor, depersonalizări, iată idealurile dizolvării în imensitate. Momentul puternicului torent luminos intervine atunci când purificarea este realizată.
Accederea la înalta vibrație presupune eliberarea de tensiuni existențiale. Iată mesajul artei Cristinei Mihaela Rădulescu.
