Deja devenită tradițională, expoziția de pictură și grafică pusă în operă la Cercul Militar Național de Alex Ivanov ne provoacă la un aparte proces hermeneutic, ,,Scrisorile către memoria orașului” fiind responsabile pentru misteriosul parfum propriu acestui demers estetic. Unitatea în diversitate ia aici valoarea ideii tutelare. Clădirile, tradiționale pentru Bucureștii unor plini de glorie tempi passati, spun povești fermecătoare, populate cu personaje tușante, de viță-veche.
,,Copilăria din capul străzii” ne inițiază în tainele începutului aventurii, de cele mai multe ori o uvertură eclectică, trăitoare pe tărâmul celor ieșite din comun. ,,Tablourile de plumb” au inevitabil aura stării bacoviene, boemă metamorfozată în simbol inefabil, cu linii fulgurante ce se pierd dincolo de viață. Patima solitudinii, consubstanțială creatorilor pursânge, se citește, printr-un veritabil procedeu ekphrastic, în ochii expuși, în oglinzile etalate pe simeze. Suntem locuitorii unui spațiu exilat, imensitatea înconjurându-ne acvatic plăpânda ființă.
,,Insula din Albastru de Prusia”, ca o replică în cheie mai puțin încrâncenată a capodoperei lui Arnold Böcklin, ,,Insula morților”, îmblânzește și face prizabilă atmosfera, cu verde, cu albastru, cu spiritul stărilor paradoxale, fascinante. Este ambientul ales ce favorizează interiozarea, totul sub privirile ,,femeii din negru”. Melancolia funciară presupusă de culoarea neagră, transportă spre un teritoriu tainic, responsabil pentru acel ésprit de finesse devenit obișnuință în alesele circumstanțe date. Tentația evaziunii dintr-un prezent ostracizant este ușor identificabilă.
,,Sfânta Taisia” ilustrează cel mai bine sinteza eliberatoare a lui Venus cu Saturn, concupiscență profund spiritualizată. ,,Zborul de Vineri” ar putea creiona renașterea întru iubire. Regăsire în mijlocul unor ,,trandafiri posibili” cu ,,gust de adolescență”. Enigmaticul e potențat de simbolul completitudinar al șarpelui, considerat în numeroase culturi arhaice drept reprezentantul lumii de jos și al împărăției morților. În același timp, șarpele poate semnifica regenerarea, condiție esențială ființării adecvate în lume. Șarpele lui Alex Ivanov este ,,de casă”, trăsăturile anarhice, dezabuzate, fiind surprinse aici într-o particulară ipostază calmă, temperată. Tot acest carusel eminamente à rebours este susținut prin prezența cvasi-fizică a unei siluete precum ,,bunicul din cer”, personaj fundamental în ecuația plină de tâlc propusă.
Putem avea imaginea unui cuțit, familiar atmosferei iernatice, nerăbdător să mângâie cu nedisimulată plăcere cele mai dragi amintiri, cele care contează. Tehnica în cuțit s-ar fi potrivit mai mult decât natural majorității acestor tablouri ce compun grațios o poveste a frumosului înghețat. Ramele susțin bucăți de lume, umbre ce atrag și fascinează. Artistul trăiește înconjurat de relativități temporale, trecutul, prezentul, viitorul fiind destinate abolirii.
Excepțională gravură aquaforte, ,,Epicriza” lasă privitorului întreaga libertate în explorarea unei regiuni estetice multiforme. Eclectismul, ușor observabil când analizăm creațiile lui Alex Ivanov, garantează ineditul incursiunii într-o lume a fantasmelor de cea mai bună calitate. Sunt sublimate stări intense cu pecete saturniană, fundalul alchimizant caracteristic ,,Scrisorilor către memoria orașului“ luând valoarea unui spațiu matriceal, privilegiat.
