INCHIETUDINI

Noul volum de versuri al lui Octavian Soviany, Călcâiul lui Magellan (Cartea Românească, București, 2014), debutează cu un ciclu poetic aflat sub inedit protectorat "îngeresc", privilegiind neîndurăroare reflecții existențiale, acute radiografieri ale sublunarului. Ne sunt prezentate diferite "topos"-uri saturniene, rodul înstrăinării ce acaparează gradual ființa. Parcă într-o succesiune de "cadre", labirintul etalează tablouri măcinate de vădite inchietudini profund thanatice. Ipostaze sepia, "fin de siècle", mai îndulcesc (cu accentuată concupiscență) această atmosferă terminală:  (...) mă gândesc că la lipova/ trebuie să fi fost pe vremuri/ și un bordel cu nemțoaice blajine,/ care știau să cânte la pian valsul măgarilor/ și ascultau răbdător povestea tâmplarului văduv,/ a adolescentului neînțeles de părinți/ sau a birtașului înșelat de nevastă./ În salon se beau probabil rachiuri de casă,/ iar fetele tricotau, sorbind în tăcere veștile de la viena sau/ pesta aduse de vreun surugiu obosit,/ care mirosea a sudoare de cal și le dăruia marțipan. E vorba de fine transfigurări ale realului, din umbra cercului hermetic. Îngerul ocrotitor al jimboliei/ ar putea fi/ petre stoica spune Octavian Soviany revărsând "un potop de simpatii" pentru marele poet. Altă fațetă a acestor meandre  constă în desantul poetic de la Telciu. Dintre multiplele ipostaze reținem durul impact morfeic: (...) iar o/ mănușă/ portocalie de/ box mă/ izbește violent în/ bărbie./ Somnul e / cel mai bun/ prieten al/ omului. sau o specie de estetizare fără rest: Acum/ între buzele mele/ și buzele tale/ e ceva albicios și fragil ca/ rotula unui copil. Întâlnirile poetice vor purta mereu peceți alchimizante, perpetue îndrăgostiri de esență. Transfigurările  au farmecul tainelor abia intuite. Sinteza livrescului cu "viața care se viețuiește" potențează atmosfera din Călcâiul lui Magellan. Spenglerianul "Der Untergang des Abendlandes" întâlnește, morganatic , umbra lui Aubrey de Vere din apa neagră a Spreei. Tablourile beneficiază de abordări ekphrastice, cu dorința evadării dincolo de angoasele cotropitoare. Luxurianța lui Rousseau Le Douanier poate corespunde bucăților trăitoare în prezentul volum. Ne situăm sub falnice bolți fascinatorii, animate jugendstil. Din când în când, iubirea și funcția ei soteriologică: Mi-ar plăcea/ să am o iubită/ pe care s-o cheme/ maria grün,/ să poarte o rochie/ cusută din frunze/ și să aibă tot timpul în/ buzunar/ niște fructe proaspete de/ pădure./ Ce bine ar fi/ să te cheme maria grün!/ Și să ai sub pântece/ o ghindă de stejar/ cafenie./ Atât:/ doar o ghindă/ cafenie și/ de stejar. O viziune împreună cu Marx reinterepretează circumstanțele scrierii celebrului manifest, simțurile fiind dereglate sistemic: Te clatini puțin/ după prima țigară cu/ marijuana,/ iar degetele tale ating,/ ca în ultima însemnare a/ annei frank,/ marginea de/ miazănoapte a/ lumii./ Treci fardată în/ culorile/ clubului ajax/ pe lângă/ un portal de biserică/ și din/ urechile tale/ atârnă/ fructe roșii de coacăz. Sânul/ ți-a ieșit pe jumătate din / decolteu/ și e parcă pudrat/ cu pulbere albă de/ cocaină. Doar aici îi putem întâlni pe Van Gogh, Kafka, Sherlock Holmes, Van Eick sau Regina Victoria, incontestabile proiecții, undeva între noapte și zi. Aura thanatică învăluie esența versurilor lui Octavian Soviany, registru obscur caracteristic familiei de spirite a poețior blestemați ce dau întristării proporții radicale. Aparentele relaxări au în proximitate același spectru angoasant, deja obișnuit. Fluxul inspirației se raportează aproape în permanență la diversitatea ambientului, astfel fiind create vise, imagini penetrante raliate experienței onirice. Rezultă un experiment ce îmbină lirismul metamorfozelor cu datele realului, notabile valențe picturale recomandând această sinteză.

Octavian Mihalcea