Amintindu-ne stări, putem imagina o contemplare într-un ambient special, tandru atins cu lama unui posibil cuţit multicolor. Aurelia Chiru induce fluide corespondenţe ce pot fi integrate rafinatului spaţiu ideatic proustian, acolo unde siluetele copacilor, apropiate de nedefinire, protejează prin volatila forţă a misterului. Suntem în lumea vântului colorat. Siluetele caselor din cartierul tătăresc al Balcicului degajă solaritatea unei, din păcate, deja trecute falii temporale. Odată, aceste tărâmuri aparţineau zodiei echilibrului. În pictura Aureliei Chiru, apele sunt păstrătoarele paşilor trecuţi, admiraţi acum, în linişte, de pe un mal protector. Serenitatea învăluie aceste pozitive ipostazieri. Şi totuşi, într-un plan secund, ca o abia schiţată impresie, vom simţi lacrimile soarelui. Lacrimile timpului. O cale regală pierdută este redescoperită la lumina unor enigmatice felinare, în vecinătatea ţărmului. Ne cuprind albastre orizonturi calme. Locurile evocate invocă stările nobile, fiind capabile să rezoneze cu esenţe inalterabile. Deocamdată, totul este calm, învăluit în culorile temperanţei. Ideatica plasticii Aureliei Chiru este substanţial marcată de dorinţa ascensiunii, a elevaţiei, a zborului spre ideal, mereu în căutarea diafanului. Dar, nivelul înalt al obiectivelor propuse, cheamă, conform constantelor acestei lumi, şi pragul întunecat al dezamăgirii. Astfel, simţim o percutantă interiorizare, parcă din lumea altor culori. Între tuşele eterice şi pecetea liniştii, stă ciocnirea cromatică a spiritului cu materia. Filosofie benignă, profund dezirabilă.
Octavian Mihalcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu