MULT DEASUPRA ZILEI

Debutul în volum al lui Vlad A. Gheorghiu,  fratele mut. la nord apa e curată (Paralela 45, Pitești, 2013), realizează ample corespondențe între eclecticul labirintului personal și pluralitatea celorlalte entități înconjurătoare. Prevalează intuiția, de multe ori acordată cu marile adevăruri. Ipostazierile abstractizante au o notă profund evanescentă. Cromatica intenselor acțiuni ne poate duce cu gândul la plastica lui Joan Miró, fiind lansate  mesaje cu adresă mai mult sau mai puțin explicită, adevărate borne pe traseul propriei edificări. Feeling-ul înstrăinării nu întârzie să apară: "nu mai interacționez cu nimeni/ de azi mi-am/ pierdut aripa de mers înapoi și/ cu două degete de pudră/ îmi fac o plasă/ și rămân tot prins/ la colț în/ ușă/ degetele vinete cad și ele o/ ureche se duce azi/ mă mișc din cauza altora și-n/ pauza de cafea aflu de la colegi/ că altcineva-mi/ trăiește viața." Pasiunea se transformă constant iar sufletul este  prins în hora unor manifestări apropiate delirului, tot din iubire, desigur... Meandrele unui eu convulsiv, în plină expansiune, filtrează lumina. Iată o ipostază cumva revelatorie: "am spart toate ceasurile și le-am/ îngropat în grădină. e răzbunare. am/ omorât și eu timpul." Siluetele capătă consistențe eterice, într-o alunecare pe ritmuri ce își schimbă des profilul. Vlad A. Gheorghiu susține dialoguri morganatice,  inițiere atipică în taina conversației. Punctual, vocile suprarealității, mereu pregnante: "apa oprită la semafor lasă/ un vinovat să treacă peste/ condamnare/ între blocuri o urmă fugărește un/ om să i se/ potrivească." Trecutul defilează pătrunzător, în vreme ce "pe perete tremură un tablou tragic."  Evaziunile picturale vin cu ineditul celor ce pot subzista numai în vis, compensând  fracturile din mundaneitate. Ca într-un Degas valorizat himerofil, "balerinele joacă șah în mijlocul intersecței la ora/ de vârf. niciun șofer nu le claxonează/ toți privesc mirați./ și ninge deasupra intersecției și toți scot/ rămurele de brad." Hibernale deambulări acutizează acest fior al metamorfozei. Pe fundal problematizant, supus dilemelor existențiale, regimul unei aparte criogenii marchează inimile. Centrifuga colecționează experiențe mult îndepărtate de uzual, care își fac din starea à rebours o pecete existențială. În acest teribil ambient, poetul internalizează experiențele  iubirii: "ești ciudată! te iubesc! am răbufnit din mijlocul/ fluturilor alcoolizați bine cu grant's și red bowler/ care îmi dădeau bătăi de cap./ te uitai la mine ca la o reîncarnare a/ unui zeu hindus și mi-ai spus/ cu ochii mari și plăcut spălăciți de la fumul/ de țigară/ că sunt doi care se sărută în oglindă./ el semăna cu tine, ea cu mine./ m-am aplecat spre tine și...publicitate./ library pictures nu a fost doar o piesă / într-o noapte în care luna a pus/ punctele lipsă  în/ umbră." Identitatea lirică ia valori multiple, consistente măști ce potențează spectacolul. Totuși, există și idealuri perene, cum ar fi acea "viață pe măsura vocii mamei", pe lângă trecătoarele amalgamări cotidiene mai mult sau mai puțin elocvente. Totul pare "o cădere ca toate celelalte în gol", glisare pe inventive tronsoane erotico-thanatice, cu necruțătoarea ironie mereu la îndemână.

Octavian Mihalcea