SOLITUDINI CONTEMPORANE

Interferența domeniului obiectiv cu pluralitatea ipostazelor virtuale, mai mult sau mai puțin iraționale, marchează suita manifestărilor din contemporaneitate, abordate în general lejer, profund necritic. Dan Mircea Cipariu analizează cu seriozitate complexitatea acestei constante propensiuni spre depășirea limitărilor, în majoritatea cazurilor o salvare profund iluzorie de singurătatea ce ne guvernează. Singurătatea vine pe Facebook (Tracus Arte, 2012), cu 12 elocvente ilustrații de Mihai Zgondoiu, scoate în relief inconsistența alternativei spațiului virtual ce nu poate mereu disemina persistenta disperare. Condiția umană e adeseori angoasantă: sunt un suflet nou-născut care știe încă de la început/ despre termene-limită și despre constrângeri// stau între linia inimii și cea a capului/ la rând cu timizii și îndrăgostiții// "sfârșitul nu vine niciodată singur"/ citesc pe monitor/ pare un adevăr tot mai prietenos/ pentru care merită să dai like. Acest carusel eclectic amalgamează singurătăți, insomnii, fericiri și pierderi de identitate, un vis cât o eternitate încercuind sufletele. Abordările livrești tapetează calea spre inevitabilul redimensionării ce pare a vesti finalul: citesc "sufletul romantic și visul"/ de albert béguin// simt tot mai mult cum sunt întruparea/ unui călugăr zen/ care caligrafiază cu vârful limbii/ aceeași și aceeași scriptură// "mă pregătesc pentru haos și apocalipsă/ apocalipsa și haosul se pregătesc pentru mine" . Existențialismul versurilor lui Dan Mircea Cipariu readuce în discuție sentimentul reificării, înstrăinare proprie omului strivit de pierderea fundamentelor. Ca o depășire a crizei, apelul la divinitate poate alunga umbrele nihiliste. Și totuși înșelătoarele iluzii persistă, contribuind la vulgarizarea idealurilor ce odată păreau intangibile: privesc soarele care își pierde urma/ printre pietrele neșlefuite/ fericirea e un mod de întrebuințare. Imaginea unui binemeritat catharsis mai destinde încrâncenările curente: îmi pregătesc plămânii pentru aer/ tot mai mult aer/ până când pielea și carnea mea vor deveni/ eter/ și prin el voi intra într-o grădină suspendată/ în care cuvintele gândite se transformă în organe vorbitoare . Universul tentacular al rețelelor amenință constant, poetul invocând chiar și practici isihaste pentru a se elibera: oglinzile devoratoare/ strălucesc pe rețele și pe pereți/ pe autostrada subconștient-onirică/ într-un labirint terestru// am nevoie de un singur cuvânt de mântuire/ ca să scap de semantică// am nevoie de rugăciunea inimii. Asemenea damnatului echipaj de pe Pluta Meduzei, gardons les proportions, surferii virtuali sunt exilați într-o iluzie întunecată. Ființarea traumatizată poate provoca nebănuite sechele, toate din zodia unui absurd asumat. O nouă formă de celebrare a sărbătorilor ia naștere în acest spațiu al tuturor posibilităților, cu specificele lui ritualuri:  pentru concursul "cel mai frumos Crăciun" de pe net/ premiile sunt un suport pentru cd-uri/ un set de pahare de șampanie/ și o decorațiune de iarnă// femeile dau majoritatea like/ și scriu cum bebelușii țâncii și adolescenții lor/ le luminează sărbătorile// bărbații au povești senzaționale/ ce crăciunițe care fac streaptease/ cu recorduri la mâncat cârnați și la băut vin// doar singuraticii nu scriu povești/ nici patetice/ nici cinice/ doar singuraticii postează câte un aforism/ despre/ iubirea de celălalt. Dan Mircea Cipariu se raportează la profunzimea valorilor perene, iubirea fiind primordială. Invocarea transcendenței se dorește a fi tămăduitoare pentru sufletele captive iluziei pluralității proprie Internetului. Un daimon pozitiv, ca un regat de vocale cu sânge albastru din care se nasc idei, coordonează esențiala regenerare în spiritul "lucrurilor cu adevărat importante". Versurile din Singurătatea vine pe Facebook  pot fi consecința elanului împotriva maculării: realitatea e tot mai mult o clepsidră spartă/ din care iese o maree de sânge/ pentru poftele unui înger căzut// eu nu sunt nici realitatea/ nici oglinzile ei mincinoase// nu mai vând iluzii/ nu mai cumpăr indulgențe// eu sunt un vis de purificare. Pe Facebook întâlnim frecvent inautenticitatea și atâtea false atitudini, astfel încât, concluzie implacabilă, e mai ușor să fii altul/ decât tu însuți// e mai greu să privești în ochii tăi/ cum vine/ SFÂRȘITUL/ tot mai ademenitor. Benigna supunere față de tot ceea ce înseamnă poezie are nebănuite conotații eliberatoare, drept-mergătoare în direcția nedisimulată a Luminii. Lupta începe de pe pozițiile unei evidente precarități opozante. Sunt inventariate cele mai întâlnite mutații produse pe fondul consumului excesiv de Facebook. Internalizând nervalian soarele negru, regiunile virtuale devin tot mai contondente. Dar, misterios, cerul e o carte cu șapte sfeșnice aprinse, ca o infailibilă promisiune. Pelerinajul la Ierusalim, pe Via Dolorosa, trezește stări adesea contradictorii, Sfântul Mormânt și întregul context spiritual ce cheamă izbăvirea fiind frecventat de mulțimi alienate: sunt drogat/ cu mii și mii de fotograme/ în care o mână străină/ vinde și cumpără părți din creierul meu/ încă neatinse de consum și idolatrie/ stau la coadă în fața Sfântului Mormânt/ cei de lângă mine îmi par o armată de ventriloci/ care cântă imnuri în graiuri necunoscute. Scrisorile și Visele pe care ni le propune  Dan Mircea Cipariu schițează semnalmentele unui  Homo Facebook supus multor pericole. Există riscul unui trist final în solitudine și întuneric, printre cutremure interne năruind inimile.

Octavian Mihalcea